Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fetiţa de 12 ani: "Cristian Tabără a recunoscut în faţa mamei şi a bunicii"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 28 iulie 2010 ·

Cristian Tabără a fost citat ieri la Secţia 9 Poliţie din Capitală pentru a răspunde întrebărilor poliţiştilor în cazul acuzaţiilor formulate împotriva sa de fetiţa de 12 ani şi încadrate momentan de anchetatori la viol. Sursa: Arhiva EVZ

Între timp, investigaţiile în acest dosar au fost preluate de procurorii Parchetului Capitalei. Aceştia urmează să audieze din nou copilul, în faţa unui psiholog, pe mama acestuia şi alte persoane din anturajul lor şi al presupusului agresor. Vor urma apoi confruntări între fetiţă şi cel acuzat, dar şi între acesta din urmă şi adulţii care susţin declaraţiile copilului.

Ieri, presupusa victimă a dorit să stea de vorbă cu redactorii EVZ. A susţinut că spune adevărul şi că, din acest motiv, e pregătită să facă faţă oricăror interogatorii. În plus, aceasta a spus că poate aduce şi martori în sprijinul declaraţiilor sale. La rândul lui, tatăl fetei a spus că a vorbit cu Cristian Tabără, în ultimele luni, la două evenimente culturale, iar acesta ar fi admis că "a avut o curiozitate anatomică".

MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Dosarul Cristian Tabără: Discuţia dintre reporterul EVZ şi purtătorul de cuvânt

Dosarul lui Cristian Tabără, preluat de Parchetul Capitalei

Procurorii vor continua investigaţiile în cauza în care şeful Direcţiei Film a TVR e cercetat pentru viol.

Plângerea penală depusă de o fetiţă de 12 ani împotriva directorului Direcţiei Film a TVR, Cristian Tabără, există şi constituie o primă probă în dosarul penal înregistrat în acest moment la Parchetul Tribunalului Bucureşti.

"Dosarul a fost înregistrat la noi, pentru că Parchetul Tribunalului Bucureşti este competent să soluţioneze cazurile de viol asupra unui minor, şi nu Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2. Asta nu înseamnă că plângerea acelei copile nu există. Există. A primit un număr de înreg

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 43 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 20 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 26 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 52 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 24 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°