Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva jucătorilor ar putea afecta traseul european al bănăţenilor

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 28 iulie 2010 ·

Clubul FC Timişoara traversează o situaţie delicată, chiar înaintea începutului unei noi aventuri în cupele europene. Sursa: CODRIN PRISECARU

Bănăţenii vor debuta mâine seară (ora 19.00), în deplasare, contra finlandezilor de la MyPa-47, în prima manşă din turul trei preliminar al Ligii Europa.

Chivorchian dezamorsează situaţia

Timişorenii au mari probleme financiare, mulţi jucători având bani de primit. În ultimele zile, dinspre echipa de fotbal au existat zvonuri care susţineau că fotbaliştii planificau să intre în grevă, până când li se vor achita restanţele financiare. Gheorghe Chivorchian, preşedintele clubului, a declarat ieri că situaţia s-a rezolvat parţial.

"S-au găsit o parte din banii necesari, jucătorii au înţeles acest fapt, nu cred că vor mai face grevă. Trebuie să găsim soluţii împreună pentru a rezolva această problemă. Avem probleme financiare la fel ca toate echipele din România, dar împreună putem depăşi acest moment delicat", a spus conducătorul bănăţenilor.

Ianis Zicu nu este în lot pentru partida cu finlandezii de la MyPa-47. Cosmin Contra a declarat că vrea să se reabiliteze după ce în meciul cu Gloria Bistriţa a fost eliminat şi că vrea să-şi ajute echipa să se califice în turul următor al Ligii Europa.

ATAC

Colţescu acuzat de minciună

Preşedintele Gheorghe Chivorchian l-a acuzat pe arbitrul craiovean Sebastian Colţescu că a minţit când a completat raportul de joc de la finalul meciului FC Timişoara-Gloria Bistriţa.

Arbitrul a scris că jucătorul Cosmin Contra şi-a lovit cu genunchiul un adversar, motiv pentru care a fost eliminat. "Este prea mult ceea ce a făcut Sebastian Colţescu. A minţit în acte când a scris că jucătorul nostru a lovit cu genunchiul un jucător al Bistriţei", a spus Chivorchian.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oana Gheorghiu, numită de preşedintele Nicuşor Dan în Colegiul director al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate / Gheorghiu: Fără a înţelege realitatea, oricât de dură ar fi ea, nu putem construi soluţii sustenabile

News.ro acum 49 minute
Vicepreşedintele Asociaţiei ”Dăruieşte Viaţă”, Oana Gheorghiu, a fost desemnată, joi, de către preşedintele Nicuşor Dan în Colegiul director al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate. Ea a precizat că funcţia nu-i dă putere con

Titus Corlăţean: AUR-ul vine peste noi. Nu e treaba USR şi PNL, au alt electorat. Bătălia strategică pentru România se va da între PSD şi AUR, să fie foarte clar!

HotNews acum 22 minute
Senatorul PSD Titus Corlăţean a declarat, joi, că „AUR vine peste PSD” şi „ocupă această zonă socială, electorală”, el susținând că acest lucru nu e însă și treaba USR şi PNL, pentru că au alt electorat, de dreapta, și că „bătălia strategică în Româ

Trump spune că Putin „l-a dezamăgit”: Dacă prețul petrolului scade, Rusia va renunța la războiul cu Ucraina

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele Donald Trump și-a reiterat apelul ca țările europene să înceteze să mai cumpere petrol rusesc, susținând că Rusia ar renunța rapid la războiul împotriva Ucraina dacă prețul petrolului ar

Preşedintele Trump vrea să recupereze baza militară Bagram din Afganistan, abandonată în 2021

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite încearcă să recupereze baza aeriană Bagram din Afganistan, a declarat joi preşedintele american Donald Trump, într-o conferinţă de presă comună cu premierul britanic Keir Starmer, confo

Ilie Bolojan anunță când va fi luată o decizie privind plafonarea adaosului comercial la alimente, măsura care a declanșat scandal în coaliție

HotNews acum 6 minute
Săptămâna viitoare va fi luată o decizie în coaliția de guvernare cu privire la păstrarea sau nu a plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, a anunțat joi seară premierul Ilie Bolojan. „Aici se pune problema să avem argumente raţionale,

Titus Corlăţean, despre oamenii care îl susţin la şefia PSD: Nu este încă un moment de asumare publică. Există modalităţi de supraveghere, de monitorizare, de presiune, de intimidare, de ameninţări

G4Media acum 8 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Senatorul PSD Titus Corlăţean a declarat, joi, despre oamenii care îl susţin la şefia PSD, că nu este încă un moment de asumare publică, pentru că xistă modalităţi de supraveghere, de monitorizare, d

Ministrul de Externe face o vizită în SUA. Care sunt întâlnirile pe care le are programate Oana Țoiu

HotNews acum o ora
Ministrul afacerilor externe, Oana Ţoiu, efectuează în perioada 18 – 29 septembrie 2025, o vizită în Statele Unite ale Americii. Aceasta va conduce delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 80-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Persoane fizice pot accesa programul Rabla începând cu data de 30 septembrie 2025! Ce valoare au tichetele

Ziua Constanta acum 8 ore
Administrația Fondului pentru Mediu anunță lansarea sesiunii de înscriere în cadrul Programului Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice începând cu data de 30 septembrie 2025, ora 10:00. Potrivit unui comunicat al AFM, sesiunea va rămâne deschisă pân

Preotul Visarion Alexa, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare după ce a agresat sexual o femeie venită la spovedanie

HotNews acum 6 ore
Preotul Visarion Alexa, de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din București, a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel Bucureşti la doi ani şi jumătate închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat că a agresat sexual o femeie v

Ministerul Muncii Guvernul prelungește până la 31 decembrie 2025 termenul de trecere la platforma REGES-ONLINE pentru angajatori

Ziua Constanta acum 7 ore
La propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Guvernul a aprobat astăzi prorogarea termenului de trecere de la sistemul Revisal, la platforma REGES-ONLINE, până la data de 31 decembrie 2025, pentru a veni în spri

Vremea

București
acum

18°
joi

11°/24°
vin.

11°/26°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/29°
Iasi
acum

16°
joi

12°/22°
vin.

11°/22°
sâm.

17°/26°
dum.

16°/28°
Constanta
acum

17°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

10°/20°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
Timisoara
acum

20°
joi

10°/23°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/32°