Tânărul a făcut performanţă la Piatra Neamţ şi a avut şansa să lucreze la cluburi de echitaţie din mai multe ţări europene.
Pasiunea lui Florin pentru cai a venit încă din copilărie. Familia lui locuieşte la câteva sute de metri distanţă de baza hipică din oraş. „Veneam aproape zilnic la cai să-i văd. Visul meu era să am caii mei şi un camion cu care să merg la competiţii“, povesteşte tânărul.
La 10 ani Florin a devenit elevul regretatului colonel Virgil Bărbuceanu, cel care a pus bazele complexului de echitaţie. „Domnul Bărbuceanu mi-a pus prima dată dârlogii în mână şi mi-a insuflat dragostea pentru cai“, explică pietreanul.
De la Piatra Neamţ în Normandia, via Corbeanca
După cinci ani de pregătire, tânărul a început să intre în competiţii de juniori şi apoi de tineret. La 16 ani a fost campion naţional la juniori, iar în echipă cu Ionuţ Ursache a fost vicecampion naţional. Rezultatele l-au impus în lotul României de la Campionatele Balcanice. „Anul acesta sper să fiu selecţionat în lotul de seniori la individual pentru Balcaniada din Turcia. Selecţia se va face la Slobozia cu ocazia Cupei României la sărituri peste obstacole“, spune Florin.
În 2000, tânărul a plecat de la clubul sportiv Girostar din Piatra Neamţ la clubul Hipocan Corbeanca, unde era antrenor Aurel Cojocariu, fost elev al colonelului Virgil Bărbuceanu. În urmă cu şapte ani a plecat în Franţa, în oraşul Argentan din Normandia. „Acolo am şi muncit de la 6 dimineaţa până la 10 seara. Francezii au dezvoltat o adevărată industrie din echitaţie“, spune pietreanul.
A învăţat tainele călăriei de la Norbert Shumann
Pasionat de sportul ecvestru, Florin Lateş şi-a continuat periplul european la Palma de Mallorca, unde a lucrat cu unul din cei mai renumiţi călăreţi români, Norbert Schumann. „Mi-a fost ca un tată şi pot spune că secretele călărie