Statul român a fost obligat, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă, să plătească despăgubiri de 500.000 de euro unui cetăţean anchetat, condamnat şi întemniţat abuziv în anii ’50.
Omului i se face o reparaţie absolut necesară, căci nu există bani pe lumea asta care să compenseze anii pierduţi şi oasele zdrobite în puşcăriile dictaturii.
Dar nouă, românilor, ni se face o nouă nedreptate. Nouă sau apropiaţilor noştri - bunici, părinţi, fraţi, unchi, vecini, prieteni. Am plătit cu sânge în anii stalinismului, plătim cu bani grei în vremuri democratice. Tot noi, deşi ar trebui să plătească ei, torţionarii. Unii mai sunt încă în viaţă, alţii au lăsat în urmă averi clădite pe cadavre. Aceste averi ar trebui confiscate şi scoase la vânzare, iar banii obţinuţi să fie dirijaţi spre victimele dictaturii.
Situaţia actuală produce efecte de un absurd absolut. Printre cei care contribuie la despăgubirea victimelor comunismului se află inclusiv victime ale comunismului! Banii vin din bugetul statului, care este alimentat din taxe şi impozite. Ei bine, taxe şi impozite plătesc şi unii dintre supravieţuitorii urgiei staliniste. Aceştia au fost schilodiţi de torţionari în anii '40-'60, iar acum mai plătesc o dată răul făcut de aceiaşi torţionari.
Am amintit aceste lucruri special pentru cei cu memoria scurtă sau cu mintea plecată în vacanţă. A plânge după comunism este înjositor pentru specia umană. Şi sunt destui, dovadă sondajul IRES din zilele trecute. Conform acestuia, 57% din români cred că partidele comuniste nu ar trebui interzise prin lege. Este ca şi cum ai spune că SIDA sau cancerul sunt bine-venite în corpul uman.
Celor care regretă comunismul le dau o veste proastă: o parte din banii lor merg spre vindecarea rănilor produse de comunism. Idolii lor politici din vremuri întunecate le provoacă daune şi acum, după 50-60 de ani. Dar poate că
