În Fisa nr. 1403 din „Cutiile de pantofi“ dau peste o informatie referitoare la comunitatea evreilor portughezi timisoreni. În cetate au existat cîtiva evrei chiar la venirea austriecilor, dupa ce pasa i-a predat cheia printului Eugeniu de Savoya. Nu multi, dar existau, asa cum erau în Imperiul Otoman. În Actul de capitulare din anul 1716, se slobozea populatia orasului sa ramîna, daca doreste, sub noua stapînire. Articolul 1 al Actului îi numeste si pe evrei, laolalta cu sîrbii si armenii. Contele Paul Wallis, comandantul cetatii, imediat dupa cucerirea ei, face vorbire despre trei case locuite de evrei, mai apoi recensamîntul certifica existenta a 144 de suflete evreiesti (Victor Neumann, Istoria evreilor din Banat, p. 11). E de presupus ca locuitorii celor trei case nu puteau fi decît sefaradimi. Despre începuturile lor e musai sa cautam în vremurile fericite ale gaonilor, în care sînt de cautat radacinile de demult ale micului text din cutie, al carui text este urmatorul: „1403, pag. 70: Comunitatea evreilor portughezi calificata ca foarte mica tine o slujba pentru Franz Joseph ranit într-un atentat si daruieste 25 fl. În Tmsw Ztg., 1853, 49: Comunitatea israelita“.
Ca sa pricepem ceva din istoria straveche a gaonilor, ar trebui sa scormonim prin exilul babilonian. Gaon e o vorba din vechime, care vrea sa spuna „maiestate, mîndrie, eminenta“, cuvîntul „a fost titlul pe care l-au primit conducatorii marilor scoli babiloniene unde s-a elaborat Talmudul“ (Josy Eisenberg, O istorie a evreilor, p. 154). Înteleptii hermeneuti din lumile orientale si-au avut perioada de glorie prin secolul al X-lea. O data, undeva prin apropierea Egiptului, si a doua oara, prin tinuturile ierboase ale Palestinei. E de cautat pe acolo înteleptul Saadi Gaon, care a pus umarul la apararea iudaismului rabinic împotriva karaitilor (Encyclopedia of Modern Jewish Culture, I,
