Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ISTORIA DIN CUTIA CU PANTOFI Gaon

Publicat in Observator Cultural, miercuri 28 iulie 2010 ·

În Fisa nr. 1403 din „Cutiile de pantofi“ dau peste o informatie referitoare la comunitatea evreilor portughezi timisoreni. În cetate au existat cîtiva evrei chiar la venirea austriecilor, dupa ce pasa i-a predat cheia printului Eugeniu de Savoya. Nu multi, dar existau, asa cum erau în Imperiul Otoman. În Actul de capitulare din anul 1716, se slobozea populatia orasului sa ramîna, daca doreste, sub noua stapînire. Articolul 1 al Actului îi numeste si pe evrei, laolalta cu sîrbii si armenii. Contele Paul Wallis, comandantul cetatii, imediat dupa cucerirea ei, face vorbire despre trei case locuite de evrei, mai apoi recensamîntul certifica existenta a 144 de suflete evreiesti (Victor Neumann, Istoria evreilor din Banat, p. 11). E de presupus ca locuitorii celor trei case nu puteau fi decît sefaradimi. Despre începuturile lor e musai sa cautam în vremurile fericite ale gaonilor, în care sînt de cautat radacinile de demult ale micului text din cutie, al carui text este urmatorul: „1403, pag. 70: Comunitatea evreilor portughezi calificata ca foarte mica tine o slujba pentru Franz Joseph ranit într-un atentat si daruieste 25 fl. În Tmsw Ztg., 1853, 49: Comunitatea israelita“.

Ca sa pricepem ceva din istoria straveche a gaonilor, ar trebui sa scormonim prin exilul babilonian. Gaon e o vorba din vechime, care vrea sa spuna „maiestate, mîndrie, eminenta“, cuvîntul „a fost titlul pe care l-au primit conducatorii marilor scoli babiloniene unde s-a elaborat Talmudul“ (Josy Eisenberg, O istorie a evreilor, p. 154). Înteleptii hermeneuti din lumile orientale si-au avut perioada de glorie prin secolul al X-lea. O data, undeva prin apropierea Egiptului, si a doua oara, prin tinuturile ierboase ale Palestinei. E de cautat pe acolo înteleptul Saadi Gaon, care a pus umarul la apararea iudaismului rabinic împotriva karaitilor (Encyclopedia of Modern Jewish Culture, I,

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 55 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 40 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 40 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Semnal de alarmă tras de un vicepreședinte al Consiliului Magistraturii: România e mai aproape de un „paradis al infractorilor ”decât de un stat de drept

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenția, marți, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susținând că țara noastră este mai aproape de un ‘paradis al infractorilor’

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°