Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Piersic jr: „S-ar putea să accept să joc într-o telenovelă“

Publicat in Adevarul, miercuri 28 iulie 2010 ·

Florin Piersic jr este mult mai pragmatic de când a devenit tată. Actorul vorbeşte deschis, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei „OK!“, despre compromisurile pe care i le cere rolul de părinte.

Constant nemulţumit de ceea ce a realizat până acum şi mereu în căutarea unui proiect important de teatru sau film, Florin Piersic jr se defineşte astăzi ca artist mult mai mult prin prisma responsabilităţilor de tată. „Îmi pare rău să recunosc asta, dar gândesc mai mult prin prisma banilor", spune Florin, referindu-se la schimbarea pe care Sonia, fiica lui şi a actriţei Dorina Chiriac, i-a adus-o în viaţă.

În familie

„Înainte eram mai visător. Acum a rămas doza aceea de visare pe care mi-o acord din când în când, dar trebuie să fiu responsabil şi să mă gândesc: lucrul ăsta îl fac pentru bani sau şi pentru bani? Şi dacă mi se propune, de exemplu, să joc într-o telenovelă, s-ar putea să accept. Depinde de sumă", a declarat dezinvolt actorul. O declaraţie pe care mulţi nu credeau, probabil, că o vor auzi.

De dragul Soniei, care locuieşte cu mama sa, noţiunea de compromis a căpătat alt sens pentru el. „O văd pe Sonia aproape în fiecare zi. Când pot, o iau de la grădiniţă. Dar în general o ia Dorina. Ne-nţelegem. În ciuda faptului că nu mai locuim împreună, funcţionăm ca o familie", povesteşte Florin, care şi-a petrecut chiar şi ziua de naştere, 18 iulie, alături de fiica sa. Anul acesta a împlinit 42 de ani. O vârstă la care presa îl etichetează în continuare drept „don juan", „rebel", „excentric". „Nu cred că-mi convine. Nu asta caut, să provoc efecte maxime. Poate doar dacă ne referim la meserie", declară actorul şi regizorul revenit de curând dintr-un turneu de succes în Canada, cu piesa „Zaruri şi cărţi", a cărui regie o semnează.

Citiţi mai multe în noul număr al revistei „OK!", care apare mâine pe piaţă şi care poate fi achiziţiona

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 2 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Banca Națională bate pasul pe loc: menține dobânda cheie la 6,5%

Wall-Street.ro acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an. Totodată, s-a hotărât menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5 la sută pe

Actorul din Constanța, Sebastian Stan, nominalizat la BAFTA pentru rolul lui Donald Trump din filmul „The Apprentice”

Ziua Constanta acum 22 minute
Sebastian Stan interpretează rolul lui Donald Trump în filmul 'The Apprentice', prezentând anii de tinerețe petrecuți de acesta la New York. Thrillerul ''Conclave'', a cărui acțiune este plasată la Vatican, a obținut miercuri cele mai multe nominal

Ministrul mediului, noutăți despre sistemul SGR: „Predarea ambalajelor cu garanţie va fi mai simplă şi mai rapidă”

Libertatea acum 29 minute
Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) pentru ambalaje a devenit un obicei bun pentru români, iar predarea sticlelor va deveni mai simplă, a declarat, miercuri, ministrul mediului, Mircea Fechet.

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Un container cu peste cinci milioane de ţigarete de contrabandă a fost descoperit în Portul Constanţa / Valoarea bunurilor este estimată la 7,5 milioane de lei

News.ro acum 3 ore
Peste cinci milioane de ţigarete de contrabandă au fost descoperite de poliţişti într-un container în Portul Constanţa, valoarea estimată a încărcăturii fiind de 7,5 milioane de lei.

BNR menţine rata dobânzii de politică monetară la 6,50% pe an

Mediafax acum o ora
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât în şedinţa de miercuri, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an şi menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5

UPDATE - Ciolacu: Până la sfârşitul lunii trecem Legea bugetului prin Guvern şi o trimitem la Parlament / Rămânem în deficitul de 7% la sfârşitul anului / Pensiile, indexate în septembrie, dacă bugetul permite / Ce spune ministrul Finanţelor - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Colacu anunţă, miercuri, după discuţia cu ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, o abordare ”prudentă” a construirii bugetului pentru anul în curs, urmând ca acesta să se încadreze într-un deficit de 7%. Pensiile micii şi medii vor fi

Un bărbat şi-a dat foc lângă biroul anticorupţie din Coreea de Sud unde este anchetat preşedintele

News.ro acum 2 ore
Un bărbat şi-a dat foc miercuri în apropierea biroului de investigare a corupţiei din Coreea de Sud (CIO), unde preşedintele destituit Yoon Suk Yeol era interogat pentru acuzaţii de insurecţie, a anunţat agenţia naţională de pompieri, relatează Reut

USR depune plângere penală pentru voturile date de PSD, la prezidenţiale, lui George Simion şi Călin Georgescu

News.ro acum 2 ore
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, miercuri, o sesizare la Parchetul General împotriva lui Marcel Ciolacu, premier şi preşedinte al PSD, şi a lui Alfred Simonis, preşedinte CJ Timiş şi preşedinte al PSD Timiş, pe subiectul voturilor date de PS

Vremea

București
acum

mie.

-2°/2°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-1°/2°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°