Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutu, ţinut pe tuşă de Fiorentina

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 28 iulie 2010 ·

Jurnaliştii italieni sunt intrigaţi de faptul că gruparea AC Fiorentina nu a cerut de la FIFA o derogare pentru ca atacantul român Adrian Mutu (foto) să poată juca în meciurile amicale în timp ce îşi ispăşeşte perioada de suspendare de nouă luni dictată pentru dopaj. Chestionat în această privinţă, preşedintele interimar al clubului toscan, Mario Cognigni, a spus că nu intenţionează să facă nici un demers la forul fotbalistic mondial deoarece consideră că „Briliantul“ trebuie să-şi plătească greşelile. „Nu vom cere nici o derogare pentru Adrian Mutu. Nici acum, nici în viitor, deoarece suspendarea sa este clară. Adrian a fost mereu între dreptate şi eroare, dar a greşit şi e normal să plătească“, a spus Cognigni.

Chiar dacă presa italiană a informat că AC Fiorentina face tot posibilul ca să îl vândă pe atacantul român, preşedintele Mario Cognigni susţine că îl aşteaptă pe „Briliant“ să îmbrace din nou tricoul echipei antrenate de Sinisa Mihaljovici. „După ce-şi va încheia perioada de suspendare, sper ca Mutu să revină ca jucător al Fiorentinei“, a spus Cognigni. Adrian Mutu a fost suspendat nouă luni de tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină. Suspendarea lui Mutu va expira în luna octombrie. Atacantul român mai are contract cu Fiorentina până în 2012. Jurnaliştii italieni sunt intrigaţi de faptul că gruparea AC Fiorentina nu a cerut de la FIFA o derogare pentru ca atacantul român Adrian Mutu (foto) să poată juca în meciurile amicale în timp ce îşi ispăşeşte perioada de suspendare de nouă luni dictată pentru dopaj. Chestionat în această privinţă, preşedintele interimar al clubului toscan, Mario Cognigni, a spus că nu intenţionează să facă nici un demers la forul fotbalistic mondial deoarece consideră că „Briliantul“ trebuie să-şi plătească greşelile. „Nu vom cere nici o derogare pentru A

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan începe marți negocierile pentru formarea noului guvern

Ziua Constanta acum o ora
Președintele ales, Nicușor Dan, anunță că marți va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menționând că îl dorește în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt „patru partide la masă, plus minoritățile” și va fi o di

Nicușor Dan merge în Polonia pentru a-l susține pe primarul Varșoviei în alegerile prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat că duminică va merge în capitala Poloniei pentru a-l susține pe liberalul Rafał Trzaskowski, primarul Varșoviei, în cursa prezidențială. „Am fost invitat în ultima mea zi în care nu sunt președinte să merg,

Ilie Bolojan, la sărbătorirea a 150 de ani de la înfiinţarea PNL: Vremea vorbelor a trecut, va veni vremea faptelor

G4Media acum 30 minute
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, la evenimentul care a marcat 150 de ani de la înfiinţarea PNL, că „vremea vorbelor a trecut, va veni vremea faptelor”. El spune că familia Brătianu trebuie să fie „un imbold” pentru ca fiecar

Cod galben și portocaliu de ploi şi vijelii. HARTA zonelor afectate

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi şi vijelii până duminică, pentru cea mai mare parte a Munteniei, a Moldovei şi în Dobrogea. Patru judeţe se vor afla sub atenționare de cod portocaliu. Vremea se va răci accentuat duminică. ANM a

George Simion, mesaj pentru Emmanuel Macron: suveranitatea naţională nu este negociabilă

Ziarul Financiar acum 56 minute
Liderul AUR şi finalist în cursa prezidenţială din 18 mai a scris vineri seară un mesaj pe platforma X, în care l-a etichetat pe preşedintele Franţei. George Simion îi transmite lui Emmanuel Macron că el este „adevăratul câştigător al alegerilor din

Un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit, după ce au fost loviţi de fulger în Caraș-Severin

G4Media acum 54 minute
Doi tineri, de 26 şi 25 de ani, care au plecat la plimbare, au fost loviţi de un fulger, în localitatea Turnu Ruieni din judeţul Caraş-Severin. În urma incidentului, unul dintre ei a murit, iar cel de-al doilea a fost transportat la spital cu răni g

Inundaţii pe râuri din aproape toată ţara. Mai multe judeţe, sub cod galben şi portocaliu

Ziarul Financiar acum 56 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA) a emis o avertizare hidrologică de inundaţii valabilă pentru acest weekend în mai multe judeţe din ţară. Aceasta vizează ploi abundente şi risc crescut de viituri. Începând de sâmbătă,

Atac masiv cu drone și rachete balistice asupra Kievului. Explozii și incendii în capitala ucraineană

HotNews acum 5 ore
Rusia a atacat capitala Ucrainei, Kiev, sâmbătă dimineața, cu drone și rachete, provocând incendii. Cel puțin opt persoane au fost rănite, a declarat primarul orașului, Vitali Klitschko, potrivit Reuters. Martorii Reuters au văzut și au auzit valuri

Arad: Un fulger a lovit turla unei biserici care apoi a luat foc/ Intervenţie de urgenţă a pompierilor - FOTO

News.ro acum o ora
Pompierii din judeţul Arad au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la turla bisericii din localitatea Luguzău. Incendiul a izbucnit în urma unui trăsnet.

Nicuşor Dan, la Congresul Studenţilor din România: Mulţumesc tinerilor care au ieşit la vot în urmă cu o săptămână

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan le-a multumit tinerilor sâmbătă, la Congresul Studenţilor din România, că au ieşit la vot la turul al doilea al alegerilor prexzidenţiale, afirmând că aceştia au arătat că sunt interesaţi de direcţia în care merge ţara.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/13°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

9°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
Constanta
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

14°/19°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/15°
dum.

7°/13°
lun.

7°/16°
mar.

9°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/14°
dum.

6°/17°
lun.

8°/21°
mar.

11°/22°