Mesajul a fost trimis. Multumesc!

156 misiuni de control pentru eliminarea evaziunii

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 28 iulie 2010 ·

De la începutul anului 2010, Compartimentul Echipaje Mobile din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Mureş, a efectuat un număr de 156 de misiuni de control. Această afirmaţie a fost făcută în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural de ieri, de către Crinuţ Vanga, directorul executive adjunct al instituţiei. Aceste controale au fost efectuate la agenţi economici, în traffic, unde au fost controlate mijloacele de transport ale persoanelor fizice, la operatorii autorizaţi aflaţi în evidenţele DJAOV dar şi în pieţe la persoanele fizice care comercializau diferite produse.

Cât despre fraudele înregistrate, Vanga a enumerate tipurile înregistrate la instituţie. “ Fraudele înregistrate au fost acelea privind nerespectarea condiţiilor vamale suspensive, caz în care s-au constatat diferenţe de drepturi vamale şi alte impozite şi taxe. Aceste fraude au avut o valoare de 304.518 lei, reprezentând 42% din totalul sumelor constatate. Alte fraude au fost acelea privind încasarea tarifară eronată, în valoare de 289.526 lei, ceea ce înseamnă 41% din totalul sumelor.” a declarat Vanga.

Deasemenea, au mai fost înregistrate şi alte tipuri de fraude privind nerespectarea regimului vamal de transit, în valoare de 119.908 lei.

25 de lucrători vamali

În present, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Mureş are 25 de lucrători vamali. Deasemnea, direcţia participă lunar la acţiuni desfăşurate pe frontiera de stat, organizate de către Autoritatea Naţională a Vămilor. În decursul acestui an, respective în luna iunie, DJAOV Mureş, comaprtimentele de control ulterior, analiză de risc şi compartimentul financiar au fost evaluate de către o comisie a Uniunii Europene. Cu această ocazie activitatea instituţiei a fost evaluată pozitiv. “ Având în vedere amplul proces de modernizare şi integrare a sistemului vamal românesc în

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°