Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traficantul de arme Shimon Naor va fi predat autorităţilor române de către Interpol

Publicat in Romania Libera, miercuri 28 iulie 2010 ·

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Paris a informat Ministerul Justiţiei, în 27 iulie 2010, că, prin hotărâre judecătorească definitivă, Curtea de Apel din Paris a dispus predarea către România a lui Herşcovici Simen, alias Shimon Naor, care are dublă cetăţenie română şi israeliană, anunţă Mediafax.

"Predarea efectivă urmează să se efectueze prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Internaţional Interpol din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, care a fost informat în acest sens în aceeaşi zi, fiind informată, totodată, conform legii şi instanţa de executare", informează, miercuri, Ministerul Justiţiei.

Herşcovici Simen, alias Shimon Naor, a fost pus în urmărire internaţională pentru a-şi executa restul de pedeapsă cu închisoarea (10 ani, 6 luni şi 20 de zile), rămas de executat la care a fost condamnat de către Tribunalul Bucureşti, pentru trafic de armament.

Shimon Naor, condamnat la 11 ani de închisoare pentru trafic de arme şi dat în urmărire de autorităţile române din 2006, a fost prins la Paris în luna mai.

Interpol Bucureşti a fost anunţat de către Interpol Paris că în 7 mai 2010 a fost arestat Simen Herşcovici, cunoscut ca Shimon Naor, în vârstă de 60 de ani, cu dublă cetăţenie română şi israeliană, urmărit internaţional din anul 2006.

Poliţia Română a sesizat Tribunalului Bucureşti - Secţia I Penală şi Ministerul Justiţiei pentru iniţierea procedurilor de predare a lui Shimon Naor, a precizat Seucan.

Autorităţile judiciare române au transmis, în 8 mai, părţii franceze, prin intermediul Biroului Naţional Interpol Bucureşti, traducerea mandatului european de arestare emis pe numele lui Shimon Naor.

În februarie 2006, Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, a emis pe numele lui Simen Herşcovici un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru contrabandă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 38 minute
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 3 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum 40 minute
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Marcel Ciolacu: Am văzut o îngrijorare a Rusiei că lucrează o companie cu 3.000 de angajaţi pe Autostrada Moldovei 24 de ore din 24 / Ţara noastră e o ţară foarte sigură / Rusia nu va ataca România

News.ro acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Ciolacu a subliniat că Rusia are o îngrijorare că în România se lucrează 24 de ore din 24

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 53 minute
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum o ora
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 2 ore
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 3 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Fost agent CIA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei. Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la FBI până în 2012

Ziare.com acum o ora
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă de 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul a

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°