Ieri dimineaţă, fostul diplomat român Silviu Ionescu (50 de ani), judecat pentru că la finalul anului trecut ar fi comis un accident mortal în Singapore şi ar fi fugit de la locul faptei, a declarat în faţa judecătorilor că autorităţile singaporeze i-au înscenat tragedia.
Silviu Ionescu a fost adus încătuşat în faţa judecătorilor de la Sectorul 3. Pentru că părţile civile din dosarul de ucidere din culpă - familia singaporezului decedat - nu s-au prezentat, procesul a fost amânat. Fostul diplomat le-a cerut însă judecătorilor să-l elibereze sub control judiciar, pe motiv că nu ar avea cum să împiedice bunul mers al anchetei. Ionescu a vrut să demonteze acuzaţiile procurorilor afirmând că autorităţile din Singapore i-au înscenat accidentul de la finele anului trecut. “Au vrut să mă compromită pentru că eu nu eram de acord cu practicile conducerii de acolo. Au mai încercat odată să mă denigreze cu un astfel de accident, doar că la momentul respectiv eu eram la un dineu cu alţi ambasadori şi am avut alibi”, le-a declarat Silviu Ionescu magistraţilor.
S-a plâns că are soţia bolnavă
Fostul diplomat a mai declarat că vrea să fie liber pentru a-şi putea întreţine familia, având un copil student şi soţia “internată la Spitalul 9 din Capitală, la izolare”. Până la închiderea ediţiei, magistraţii nu luaseră o decizie legată de eliberarea lui Ionescu.
A ucis un om şi a rănit alţi doi amănunte
Pe 17 decembrie anul trecut, presa din Singapore a scris că o maşină a Ambasadei României la Singapore a produs, în noaptea de 14 spre 15 decembrie 2009, două accidente, în două intersecţii din cartierul Bukit Panjang. Un tânăr de 30 de ani (foto) a fost ucis şi alţi doi au fost răniţi grav. Cercetările au scos la iveală că şoferul ucigaş este oficialul Silviu Ionescu, retras imediat de la post. Cântăreaţa de operă Jeong Ae Ree, care se afla cu el în maş