Doria draga, dacă am înţeles eu bine din textul acela amazonian al tău (adică lung, iartă-mi răutatea, nu te viza), tu nu simţi, iar asta te face să mori de ciudă. Păi, ce să simţi, pui? Nişte furnicături în stomac, denumite în termeni romanţioşi fluturi? Insecte îţi trebuie ţie, zău aşa? Nici nu-i trece prin minte cât de dăunătoare pot fi. Adică, sunt sigur că ai ştiut cândva, dar pare-mi-se că ai cam uitat. Prima la mână, aş vrea să-i amintesc că fluturii ăştia sunt doar nişte omizi deghizate, care au furat recuzita de pe la vreun bal mascat. Rupe-i aripile unui fluture şi vezi ce rămâne, tot un fel omidă, atâta doar că are şi nişte antene. Apoi, chiar şi aşa frumos costumaţi, ce mare pricopseală aduc ei? Iaca, poate nişte palpitaţii când scopul lor în viaţă, a se citi EA sau EL, după genuri, comite vreo drăgălăşenie la care, în absenţa lor, a zburătoarelor, nici măcar nu ai zâmbi politicos, cum ar fi o omletă înăbuşită în vreo doi litri de ulei, precedată de un email transmis din camera alăturată, în care te întreabă ce ai vrea să mănânci la micul dejun, iar tu, pentru că îi cunoşti talentele culinare comparabile cu performanţele lui Ghiţă Mureşan la gimnastică artistică, aprobi, lipsit de precauţie, ceea ce crezi că e cea mai simplă opţiune.
Sau, cine ştie, se mai întâmplă să ai vreun moment în care să te iei în piept cu forţa aceea descoperită de dl Newton, şi să crezi că ai putea zbura fără să fi făcut check-in-ul în prealabil, chestiune ce se poate lăsa cu julituri/fracturi multiple. Ori să te apuci să zâmbeşti tâmp tuturor, ba, chiar să râzi cu gura până la urechi, deşi situaţia aduce cu înmormântarea unei rude de gradul I, săracă lipită, că în alte condiţii poate că ar fi fost rost de un toast peste testament.
Doria dragă, şi mai sunt situaţii, în care aceiaşi fluturi te fac să scoţi draci pe nas, draci negri şi răi, să urli în gând până când
