Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezistenţa la solidaritate

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 28 iulie 2010 ·

Deşi nu ar fi trebuit incluse (de ce oare) în categoria bugetară, companiile care au ca acţionar majoritar statul s-au arătat dispuse – la sfatul prietenesc al miniştrilor de resort – să contribuie cu partea echivalentă din salariile angajaţilor lor la efortul de salvare a finanţelor tării. Contribuţia a fost denumită, elegant, ca participare la constituirea unui „fond de solidaritate”.

Aici ar fi o primă discuţie: cu cine? Cu cei cărora li se taie din leafă? Nu, pentru că aceştia se află în aceeaşi situaţie. Cu statul care, aruncând cu bani în stânga şi-n dreapta (dar mai ales în dreapta) a pierdut controlul şi strigă acum „ajutor”? Probabil că da... Oricum, a protesta, la acest moment, împotriva unei astfel de decizii este echivalent cu a fluiera în biserică. Unii au acceptat cu resemnare. Alţii, însă, nu s-au resemnat. Şi au început să facă manevre de degajare. Primul care s-a mişcat a fost dubiosul preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, pe numele său Lificiu. Traseist notoriu (PSDR – PDSR – P.E. şi, în final , PDL) acesta s-a nimerit să devină, pentru scurt timp, ministru al Mediului în guvernul Năstase, lucru care i-a plăcut foarte tare fostului dealer de centrale termice de apatament, iar când a fost mazilit era să moară de supărare. A făcut toate diligenţele (inclusiv financiare) posibile pentru a reveni în prim plan şi a reuşit, sponsorizând la greu ultima campanie parlamentară. Răsplata jertfei patriotice a venit prin numirea sa la şefia ANRE. Unde şi-a făcut de cap, pactizând cu „băieţii deştepţi” şi reuşind performanţa să majoreze tarifele când preţul gazelor şi electricităţii scadea peste tot.

Persepctiva de a rămâne fără un sfert din leafă l-a îngrijorat pur şi simplu (pentru că leafa rămâne în cartea de muncă) şi a căutat rapid o soluţie. A găsit-o la cei de la Bruxelles, cu care se împrietenise între timp

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum o ora
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Alpinistul român Horia Colibășanu anunță că a ajuns pe vârful Nanga Parbat, unul dintre cei mai periculoși munți. „A fost o noapte lungă și grea”

HotNews acum 42 minute
Cu ultima reușită, alpinistul român a bifat 11 ascensiuni pe vârfuri de peste 8.000 de metri. Obiectivul său este acela de a urca toți cei 14 optmiari din lume. „Vârf! Astăzi, 4 iulie, la ora 7.00, am ajuns pe Nanga Parbat (8.125 m)”, a anunțat Hori

Restricții pe Podul Giurgiu – Ruse începând de vineri din cauza caniculei. Ce spun polițiștii

HotNews acum 16 minute
Circulaţia rutieră pe DN5, Giurgiu-Bucureşti, este restricţionată de vineri pe sectorul de drum cuprins între km 63+715 – km 64+884, Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, măsura fiind menţinută în toate zilele caniculare, a anunţat IPJ Giurgiu. „Începând

Ministerul Sănătății activează planurile pentru caniculă. Mai multe județe, sub cod portocaliu de disconfort termic

Adevarul acum o ora
Ministerul Sănătății a solicitat direcțiilor de sănătate publică, serviciilor de ambulanță și unităților de primiri urgențe activarea planurilor de măsuri pentru zilele caniculare, astfel încât riscurile medicale cauzate de temperaturile extreme să

Defecțiune majoră în Gara de Nord: Sistemele pentru informarea călătorilor nu mai funcționează / Ce spune CFR SA

HotNews acum 2 ore
Sistemul de informare a călătorilor privind sosirea şi plecarea trenurilor din Gara de Nord din Capitală s-a defectat vineri dimineaţă, anunţă Compania Naţională de Căi Ferate, CFR SA, potrivit News.ro Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă

Ilie Bolojan, de Ziua Independenţei SUA: Suntem recunoscători pentru sprijinul constant al Statelor Unite

Gandul acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a transmis, vineri, un mesaj de felicitare Statelor Unite ale Americii și poporului american de Ziua Independenței – 4 iulie. „Astăzi transmitem urările noastre de bine cu ocazia Zilei Independenței, cea mai importantă să

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 4 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Cel puţin 20 de răniţi, dintre care unul grav, după ce un autobuz s-a răsturnat pe o autostradă în Germania

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin 20 de oameni au fost răniţi, dintre care unul grav, după ce un autobuz s-a răsturnat pe autostrada A19 din landul Mecklenburg-Pomerania Occidentală din nord-estul Germaniei, a anunţat viner

Doi funcționari reținuți și alți doi plasați sub control judiciar, în dosarul buletinelor false pentru cetăţeni ruşi, moldoveni şi ucraineni

Gandul acum 2 ore
Ancheta privind privind eliberarea frauduloasă de acte de identitate românești, inclusiv pașapoarte continuă, după cele peste 200 de percheziții desfășurate marți în județul Botoșani. Anchetatorii estimează că peste 1.700 de cetățeni străini ar fi p

Mihai Leu va fi înmormântat astăzi. Hunedoara a declarat zi doliu, în semn de omagiu pentru regretatul campion

Gandul acum 2 ore
Înmormântarea lui Mihai Leu va avea loc vineri, 4 iulie, de la ora 12.00, la Hunedoara. Marele campion va fi condus zi pe ultimul drum de către apropiați și sute de fani sunt așteptați să-și prezinte un ultim omagiu. Mihai Leu a murit marţi seară, l

Vremea

București
acum

34°
vin.

19°/37°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/38°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

33°
vin.

19°/35°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/34°
lun.

20°/39°
Constanta
acum

33°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/36°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
Timisoara
acum

34°
vin.

17°/38°
sâm.

15°/33°
dum.

21°/40°
lun.

22°/37°