Noile tehnologii informaţionale – interconectivitatea prin Internet; bazele de date cu informaţii personale de natură financiară, medicală sau pur şi simplu intimă; răspîndirea camerelor de supraveghere în oraşe; programele de analiză a datelor (text, sunet şi imagini) folosite la identificarea şi urmărirea persoanelor – ridică probleme de tip nou, care nu pot fi abordate cu ajutorul conceptelor tradiţionale ale liberalismului, drepturile de proprietate şi protejarea spaţiului privat. Abordarea liberală uzuală, de la libertarianism şi pînă la liberalismul european, se bazează într-o bună măsură pe distincţia între spaţiul public şi spaţiul privat. După cum scrie Judith Shklar, „limitarea coerciţiei începe, cu toate că nu se termină, cu prohibiţia invadării spaţiului privat“ („Liberalism of Fear“). Limitarea coerciţiei nu se termină cu această prohibiţie, pentru că scopul liberal nu este de a avea dreptul să faci ce vrei doar la tine în dormitor, ci şi de a avea un spaţiu public cît mai tolerant. Dar, cu toate că nu este suficientă, prohibiţia invadării spaţiului privat este o condiţie necesară pentru menţinerea libertăţii individului.

Caracteristica noilor tehnologii este că sînt centrate pe informaţie şi nu pe lucruri şi acţiuni concrete. Distincţia public/privat este înlocuită cu distincţia public/secret. Problema derivă din faptul că oamenii se simt adeseori revoltaţi nu doar dacă li se face lor ceva ce nu le place, ci şi dacă află că anumite lucruri se întîmplă între alţi oameni. Ce se întîmplă atunci cînd cantităţi masive de informaţie devin deodată disponibile tuturor? Situaţia este complicată de faptul că distincţia între ceea ce te priveşte în mod legitim şi ceea ce nu ar trebui să fie treaba ta nu este de obicei foarte clară. Iată cîteva exemple:

În prezent, cam 90% dintre angajatorii din SUA caută pe Facebook profilurile potenţialilor angaj