Aproximativ 30 de contracte finanţate cu fonduri europene prin Programul pentru Dezvoltarea Resurselor Umane riscă să fie reziliate pentru că beneficiarii nu şi-au îndeplinit obligaţiile, a anunţat Anca Cristina Zevedei, directorul general al Autorităţii de Management POSDRU.
Anca Cristina Zevedei a declarat, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, că beneficiarii celor aproximativ 30 de proiecte riscă să piardă finanţarea primită de la Comisia Europeană şi chiar să fie nevoiţi să restituie sumele cheltuite pentru că nu au respectat obligaţiile pe care şi le-au asumat prin contractul de finanţare, potrivit Mediafax.
Zevedei a spus că aceste proiecte considerate de AM POSDRU "proiecte critice" vor fi publicate pe site-ul programului şi se va trece la impunerea unor măsuri pentru beneficiari pe care dacă nu le vor îndeplini se va trece la rezilierea contractelor. "Beneficiarii riscă să piardă sprijinul nostru şi practic Comisia Europeană ne-a recomandat rezilierea acestor proiecte pe bună dreptate pentru că este păcat ca aceşti bani să fie blocaţi în nişte proiecte care nu sunt implementate conform regulamentelor în vigoare. Putem realoca sumele după rezilierea acestor contracte către domenii unde interesul este crescut", a spus Zevedei.
Potrivit acesteia, înainte de reziliere, autoritatea va încerca să vină cu anumite soluţii şi să încerce să salveze aceste proiecte. "Interesul nostru nu este să reziliem proiectele respective, contractele respective, ci să salvăm ce se poate salva", a adăugat Zevedei.
Anca Cristina Zevedei a precizat că Autoritatea întâmpină probleme cu Agenţia Naţională a Romilor care are şase proiecte ce ar putea fi reziliate şi de la care trebuie recuperat un debit în valoare de un milion de euro.
"Sunt şi alte instituţii publice care au probleme, dar nu de această natură. Aici mi se pare că trebuie