Rudele unei femei care a decedat după ce a fost călcată de un camion cer o mică avere de la şoferul trimis în judecată, cu titlu de daune morale şi materiale.
Neculai Samson (29 de ani), din localitatea Valea Lupului, a fost acuzat de ucidere din culpă sub formă agravantă. Potrivit oamenilor legii, pe 5 octombrie 2008, ieşeanul conducea un camion pe o străduţă din localitate. La un moment dat, acesta ar fi acroşat-o pe Veronica Ţibuleac (52 de ani). Corpul femeii a ajuns sub maşină, femeia murind pe loc. Procurorii spun că şoferul avea o alcoolemie de doi la mie.
Totodată, în urma anchetei, specialiştii au stabilit că maşina avea probleme grave la sistemul de frânare.
În faţa anchetatorilor, şoferul a spus că ar fi trecut cu maşina pe lângă victimă şi aceasta s-a dezechilibrat, alunecând sub camion.
Rudele acesteia s-au constituit parte civilă în dosar şi cer daune morale şi materiale de 1.050.000 de lei.
Procurorii spun că Neculai Samson a fost condamnat în trecut pentru conducere sub influenţa alcoolului, iar în perioada 2007 - 2008 a fost sancţionat în nenumărate rânduri pe linie rutieră.