Până şi o idee bună poate fi compromisă de o formulare stângace.

Am primit, zilele trecute, adresa unui site, pe care se putea urmări filmul unei demonstraţii de protest organizate în ziua de 14 iulie în faţa Ambasadei SUA. Protestul era susţinut de „Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991", „Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor şi Refugiaţilor" şi de „Mişcarea Conservatoare", reprezentate prin liderii lor, dnii Mihai Rapcea, Viorel Ene şi Mugur Vasiliu. Am ascultat trei discursuri pe care n-am puterea să le comentez. Era vorba de Vladimir Tismăneanu, de tatăl lui, nomenclaturist comunist şi evreu, de „anumite cercuri financiare americane" care au sprijinit instaurarea comunismului, de cârdăşia Ion Iliescu-Traian Băsescu, de faptul că actualul ambasador al Statelor Unite e „coreligionar" al lui Tismăneanu şi de cât de „urât" e poporul american, pentru războaiele sale nedrepte împotriva lui Miloşevici şi a lui Saddam Hussein. Finalul, care menţiona cele (nu întâmplător) 666 de pagini ale raportului privind crimele comunismului, cerea să ne fie luaţi de pe cap Tismăneanu (oricum cetăţean american) şi, în general, toţi evreii.

Când spun că n-am puterea să comentez, mă refer la componenta irespirabilă a discursurilor pe care le-am auzit, un amestec de confuzie intelectuală, grosolănie, lipsă de tact şi precaritate a exprimării. Până şi o idee bună poate fi compromisă de o formulare stângace. Cu atât mai mult o idee de doi bani, o însăilare de lozinci obosite, de patetism ieftin şi agresivitate. Ce să comentezi? Să întrebi de ce nu trebuia să ne luptăm cu Miloşevici, dar trebuie să ne luptăm cu Iliescu? Să întrebi cum se face că nici Dej, nici Ceauşescu, nici Drăghici, nici Pleşiţă nu erau evrei? Să explici că şi Adam Michnik a avut un tată comunist, şi evreu, ceea ce nu l-a împiedicat să fie un foarte curajos disident anti-comunist? Să aminteş