Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bancă de lapte matern, inaugurată în Serbia

Publicat in Romania Libera, miercuri 28 iulie 2010 ·

La Belgrad a fost inaugurată recent prima bancă de lapte matern, nu numai din Serbia, ci din întreaga regiune a Balcanilor, unde alăptatul pierde tot mai mult teren, anunţă AFP. Banca se află la Institutul de Neonatologie din capitala sârbă şi furnizează lapte matern îndeosebi copiilor născuţi prematur, spitalizaţi la Institut, precizează directorul Slavica Simic. "Scopul nostru este să putem hrăni toţi copiii născuţi prematur (la Institutul de Neonatologie) şi să furnizăm lapte maternităţilor din Belgrad", ca şi mamelor care nu-şi pot alăpta copiii din diferite motive de sănătate", a declarat oficialul sârb.

În prezent, femeile care aprovizionează banca sunt în general mame care au născut, care au un surplus de lapte şi ai căror copii sunt încă în spital. Potrivit ziare.com, banca răspunde deocamdată la o treime din nevoile Institutului, întâmpinând greutăţi în extinderea numărului de donatoare voluntare, într-o ţară în care gradul de alăptare rămâne scăzut.

În Europa de Sud-Est, doar 27% dintre nou-născuţi sunt hrăniţi exclusiv la sân în primele şase luni, potrivit UNICEF. În Serbia, acest nivel este încă şi mai scăzut - numai 15% dintre mămici îşi alăptează copiii. Cifra nu s-a schimbat, în pofida unei legi adoptate în 2005, care interzice publicitatea la lapte şi la alte produse de înlocuire a laptelui matern. Institutul de Neonatologie prevede lansarea unei ample campanii mediatice care să arate avantajele alăptării. La Belgrad a fost inaugurată recent prima bancă de lapte matern, nu numai din Serbia, ci din întreaga regiune a Balcanilor, unde alăptatul pierde tot mai mult teren, anunţă AFP. Banca se află la Institutul de Neonatologie din capitala sârbă şi furnizează lapte matern îndeosebi copiilor născuţi prematur, spitalizaţi la Institut, precizează directorul Slavica Simic. "Scopul nostru este să putem hrăni toţi copiii născuţi pre

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 51 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°