Performance management-ul (managementul performanţelor) este procesul de creare a unui mediu în care angajaţii sunt capabili să-şi exercite la maximum abilităţile. Într-o corporaţie, managementul performanţelor a fost inventat de sectorul IT şi ajută la realizarea celor mai bune performanţe ale unei companii, pe toate nivelele, în orice moment.
* Numărul proiectelor de performance management implementate în întreprinderile americane s-a redus în 2010
Numărul proiectelor de performance management implementate în întreprinderile americane, în acest an, s-a redus comparativ cu anii precedenţi, potrivit unui studiu recent - BPM Pulse, realizat de BPM Partners, autoritate independentă de soluţii Business Performance Management (BPM).
Conform BPM Pulse, numărul acestor proiecte este mai mic în 2010 întrucât executivii companiilor încă sunt îngrijoraţi cu privire la situaţia economică. Totuşi, BPM Pulse notează că directorii de companii se concentrează pe strategii pe termen lung.
Conform analizei, comunitatea de business se redresează după o "criză de mentalitate", concentrându-se din nou pe strategii pe termen lung.
"2010 BPM Pulse pare să indice că încă suntem mahmuri după turbulenţele economice din ultimele 18 luni, însă numeroase companii realizează că proiectele BPM pot ajuta societăţile să facă faţă furtunii, pregătindu-le pentru zile mai bune", a declarat Craig Schiff, director executiv la BPM Partners.
Sondajul BPM Pulse pe 2010 arată un declin semnificativ al procentului respondenţilor care au proiecte BPM în curs de implementare sau finalizate deja: 73% anul acesta, faţă de 81% în 2009. În 2008, proporţia a fost de 79%. Principalele motive ale declinului sunt, conform analizei, lipsa de claritate cu privire la beneficiile soluţiilor BPM şi lipsa de finanţare. Dar, lipsa de finanţare a fost, în 2010, un motiv mai puţin înt