Filmul ultimilor 20 de ani de capitalism românesc s-a turnat ieri, într-un sat din Dobrogea: Cogealac. Un western, de bună seamă.
Pieile-roşii au atacat cu pietre moriştile de vânt pe care încercau să le ridice feţele palide. Cowboii au ripostat cu gloanţe de cauciuc. Povestea are tot ce trebuie pentru un scenariu hollywoodian (sau bollywoodian) de succes.
Agitatorul: primarul comunei, într-un conflict mai vechi cu investitorii
Melodrama: o dispută mai veche între doi competitori – CEZ şi Iberdrola – pentru acelaşi teren.
Conflictul social: liderii locali se bat pe jurisdicţii şi taxe.
În plus însă, povestea are mai multe chei de lectură pentru realitatea din România şi pentru istoria ultimilor 20 de ani.
1. Investiţiile de miliarde în parcuri eoliene promiteau să devină noul Eldorado al României. Nu doar datorită vântului, ci şi pentru că aici factorul uman aproape că nu intervine. În exuberanţa dinaintea crizei, câţiva investitori chiar au apucat să-şi înceapă proiectele. Au aflat rapid că factorul uman contează mai mult decât îşi imaginau. Factorul uman dă autorizaţiile de construire, care se pot obţine în 24 de ore sau niciodată, în funcţie de starea vremii. Tot factorul uman aprobă racordarea la reţea, care ba se face, ba nu se face, pentru că electricitatea din hidrocentrale, utilă pentru echilibrarea sistemului, este cumpărată de „băieţii deştepţi”, evident ieftin. Şi chiar dacă cineva reuşeşte să treacă peste aceste două bariere, nu e încă timpul să se simtă în siguranţă în mijlocul câmpului, în spatele gardului, între giganţii săi automatizaţi. Peste gard pot zbura bolovani.
2. Structura administrativă e făcută parcă împotriva intereselor cetăţeanului. În cazul menţionat, localnicii se arătau nemulţumiţi că autorizaţia de construire a fost emisă de judeţ, şi nu de comună. Consiliul Judeţean a replicat c
