Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţurile terenurilor au scăzut cu până la 50% în 7 luni

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 28 iulie 2010 ·

Pentru că nu au clienţi şi vând loturile foarte greu, mulţi proprietari au ales să nu le mai scoată la vânzare. Cei care au nevoie de bani sunt dispuşi la negocieri de până la 20%. Sursa: ADRIAN SCUTARIU

Preţurile terenurilor au scăzut cu procente între 10 şi 50% de la începutul acestui an, dar cu toate acestea se fac foarte puţine tranzacţii. Cei care au bani preferă adesea să-şi cumpere casa gata ridicată şi adusă în stadiu "la gri", pentru că preţurile sunt destul de accesibile - în jurul Capitalei, acestea au ajuns până la 350 de euro/mp.

Negociere de până la 20%

Clienţii care totuşi îşi doresc o locuinţă după gustul lor caută loturi mici, de circa 250-300 mp, dotate cu utilităţi - respectiv energie electrică şi gaze naturale, preferabil şi canalizare. Proprietarii sunt dispuşi să negocieze destul de mult, în special atunci când este vorba despre tranzacţii în numerar.

"În negocierile directe dintre proprietari şi clienţi, preţurile scad şi cu 20%", spune Daniel Chitafes, de la compania de consultanţă imobiliară Re/max. Potrivit acestuia, preţurile depind foarte mult şi de apropierea faţă de şoselele asfaltate. În marile oraşe, importante sunt şi ve cinătăţile, dar şi apropierea de zonele comerciale.

Tranzacţiile se realizează acum în mai multe luni

Ceva mai mult succes în jurul marilor oraşe au loturile de case din cadrul complexurilor deja amenajate.

"Sunt unele în Pipera, de exemplu, unde preţul este de 250 de euro/mp, dar dispun de toate utilităţile şi oferă facilităţi referitoare la proximitatea spa ţiilor comerciale, administrarea zonei", spune Mădălina Manoilă, un alt broker.

Specialiştii spun că aceasta este o perioadă bună pentru investiţii, dar situaţia economică din ultima perioadă a paralizat aproape complet acest gen de tranzacţii. Chiar şi atunci când au loc, a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Bolojan: „Epoca Iohannis în PNL s-a încheiat”. Ce promisiuni face noul lider al liberalilor pentru 2025

Adevarul acum 11 minute
Noul lider al PNL, Ilie Bolojan a declarat miercuri la RockFM că reformele „neplăcute” trebuie luate în prima parte a anului următor, în contextul în care epoca lui Klaus Iohannis s-a încheiat.

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 2 ore
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

A murit Andrei Ionescu, soțul actriței Ilena Stana-Ionescu. „Sper să te întâlnești cu sufletul pereche, Ileana Stana!”

Adevarul acum 42 minute
Actorul Andrei Ionescu,  soțul marii actrițe Ileana Stana-Ionescu s-a stins miercuri din viață. Anunțul a fost făcut de actrița Monica Davidescu.

INCENDIU la locomotiva unui tren de călători în gara Balota. Circulația feroviară, întreruptă timp de aproape patru ore

Gandul acum o ora
Un incendiu izbucnit miercuri dimineață la locomotiva unui tren de călători în gara Balota, județul Mehedinți, a provocat evacuarea a aproximativ 300 de pasageri și întârzieri uriașe în traficul feroviar. Pompierii din cadrul ISU Mehedinți au fost a

Drone neidentificate, reperate în apropierea a trei baze americane în estul Angliei, anunţă US Air Force

G4Media acum 31 minute
Drone au fost reperate în apropierea unor baze americane în Regatul Unit, în mai multe rânduri, începând de la 20 noiembrie, inclusiv la începutul acestei săptămâni, anunţă Forţele Aeriene americane (US Air Force), care precizează că acestea nu sunt

Avertizare meteo de ultimă oră! Județul Botoșani, sub Cod galben

Botosani News acum 57 minute
Meteorologii au emis, astăzi, o avertizare de vreme severă pentru județul Botoșani. Alerta Cod galben pentru județul Botoșani este până la ora 12:00. Se vor semnala : Local precipitatii mixte care depun polei. Urmareste-ne pe Google News

Aplicaţia informatică de la RAR a redevenit funcţională

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii Registrului Auto Român anunţă că problema apărută zilele trecute în camera serverelor centrale ale instituţiei a fost remediată. Aplicaţia informatică a redevenit funcţională, au anunţat cei de la RAR. În paralel, sunt introduse în si

Peste 200 de militari vor defila de Ziua Naţională, la Braşov

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Ziua Naţională a României va fi marcată la Braşov cu un ceremonial ce va avea loc pe B-dul Eroilor, începând cu ora 12.00. Alături de militari, la festivitate vor participa atât oficialităţi locale şi cadre militare din structuri aflate în compunere

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum 3 ore
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

Ministrul chinez al apărării este anchetat într-un dosar de corupție

HotNews acum 3 ore
Ministrul chinez al apărării, Dong Jun, este investigat ca parte a unei ample anchete anticorupție care a ajuns la vârful Armatei Populare de Eliberare, a relatat miercuri Financial Times, citat de Reuters. Dong este al treilea ministru al apărării

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-0°
mie.

-0°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

6°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°