John Eisner a fondat Lark Play Development Center, la New York, în 1994, ca o comunitate de oameni de teatru destinată susţinerii dezvoltării de text nou. I-a trebuit un deceniu pentru a deveni o idee de succes, chiar şi într-o cultură a dramaturgului, însă acum e una dintre cele mai puternice instituţii creatoare. Venit în România, la Tîrgu Mureş, pentru un atelier de scriere dramatică realizat de Lark în parteneriat cu Universitatea de Arte (şi susţinut de Michael Bradford şi Saviana Stănescu), şi, bineînţeles, pe fondul recentelor discuţii despre tăierile de personal din teatrele româneşti, John Eisner vorbeşte despre ce înseamnă Broadway-ul şi cum se finanţează teatrul în societatea americană. Kristoffer Diaz, Sarah Ruhl, Rajiv Joseph şi, last but not least, Brian Yorkey, finaliştii şi cîştigătorul Premiului Pulitzer pentru Dramaturgie în anul 2010, toţi au trecut prin atelierele de la Lark. E o coincidenţă unică, mi se pare, dar a avut ea un impact (financiar) asupra instituţiei pe care o conduceţi? Toţi aceşti autori au lucrat timp de mai mulţi ani la textele lor, întîmplător, momentul definitoriu desfăşurîndu-se la Lark. Vă daţi seama că, în Statele Unite, sînt mulţi dramaturgi cu care nu lucrăm. La fel, noi lucrăm cu mulţi dramaturgi. Altfel spus, şansele ca un scriitor cu care colaborăm să ajungă pe lista Pulitzer sînt net superioare celor ca toţi finaliştii să fi trecut pe la Lark şi să fie nominalizaţi tocmai pentru textele la care au lucrat cu noi. Evident, lumea nu ştie neapărat asta dacă n-o spui, şi chiar am avut o discuţie cu autorii. „Dacă voi consideraţi că experienţa de la Lark v-a fost utilă, a reprezentat un moment important şi definitoriu în rezultatul final, atunci trebuie s-o spuneţi în mod public, fiindcă pe mine nu mă crede nimeni.“ Cu toţii au fost de acord că Lark a avut un rol esenţial în dezvoltarea pieselor lor. Şi, ca să răspund,