În numai două zile, zeci de șoferi au fost trași pe dreapta și verificați de către polițiști. Dacă în municipiu au fost acordate 91 de amenzi, în județ polițiștii au scos carnețelul cu sancțiuni de 189 de ori. Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la peste 51.000 de lei, iar aproape 40 de șoferi au rămas pietoni.
Timp de două zile, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier împreună cu cei de la Poliția Municipiului și angajații posturilor de poliție orășenești și comunale au oprit în trafic șoferii care nu respectau regulile de circulație. Amenzi au primit și pietonii care nu au traversat prin loc nepermis.
În prima zi polițiștii au fost prezenți în municipiu și au acordat pentru neregulile observate 91 de amenzi în valoare totală de 17.300 lei. 28 dintre acestea au fost încasate pentru neacordarea priorității pietonilor, 33 pentru traversări neregulamentare și 30 pentru alte abateri.
„Totodată, în aceeaşi zi, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, un număr de 28 de permise de conducere şi a fost retras un certificat de înmatriculare", a precizat Camelia Bucur de la Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
A doua zi, oamenii legii au fost prezenți în județ unde au aplicat 189 de amenzi în valoare de 34.180 lei. 146 au fost acordate șoferilor care au depășit limita legală de viteză, alte 43 fiind date pentru alte nereguli din trafic. Și aici polițiștii au reținut pentru suspendare nouă permise, opt pentru viteză și unul pentru depășire neregulamentară, fiind retras în același timp un certificat de înmatriculare.