Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Vasile Puşcaş la videochatul adevarul.ro: Dacă nu va lua măsuri, România se autocondamnă la subdezvoltare şi marginalizare

Publicat in Adevarul, miercuri 28 iulie 2010 ·

Invitatul lui George Rădulescu la videochatul adevarul.ro, Vasile Puşcaş, Ministru Delegat în guvernul Adrian Năstase şi fost Negociator Şef al României consideră că soluţiile pentru ieşirea din criză trebuie să vină de la Bucureşti, nu de la Bruxelles.

El a atras atenţia că "vom fi în recesiune până la jumătate lui 2011" şi a invitat tinerii să se implice atât în viaţa politică, cât şi în celelalte structuri ale societăţii pentru a pune în practică soluţiile unei economii bazate pe dezvoltate şi nu pe consum, aşa cum se întâmplă în prezent.

"Dacă nu va lua măsuri, România se autocondamnă la subdezvoltare şi marginalizare", a subliniat Vasile Puşcaş.

Fostul Negociator Şef pentru România a explicat că el a avut mereu ca slogan "eu vreau Europa la mine acasă", nu ca pe o metaforă ci ca pe un îndemn la implicare. Pe de altă parte, Vasile Puşcaş a ţinut să sublinieze că "românii sunt foarte adaptabili, ceea ce este forte bine în actualul context al mondializării, dar trebuie să avem şi continuitate" pentru a pune în practică acele proiecte care să creeze o bază reală de dezvoltare.

Curioasa : De curând fostul ambasador al Marii Britanii şi negociatorii FMI au declarat că prognozele în privinţa evoluţiei economiei făcute la Bucureşti sunt prea pesimiste. Cum comentaţi?

Vasile Puşcaş: Noi am asistat în ultimii ani la o neconcordanţă în privinţa predicţiilor, a ceea ce prognozau autorităţile noastre faţă de ce se întampla la Washington sau la Londra. Asta nu înseamnă că nu avem specialisti sau oameni capabili să facă predicţii corecte, ci că autorităţile au pierdut contactul cu realitatea. Dacă nu introduci corect datele, în conformitate cu realitatea, nu ai cum să obţii rezultate şi prognoze concludente.

Florin : Domnule Puscaş, credeţi ca gurvernul Boc ia deciziile corecte pentru ieşirea din criză?

Vasile Puş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 24 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 35 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 39 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 57 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 50 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum o ora
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°