Potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), peste 100.000 de persoane se află în şomaj de mai mult de un an, ponderea şomerilor de lungă durată în numărul total de şomeri depăşind 20%. Tinerii fără experienţă şi persoanele trecute de 40 de ani se numără printre cei mai expuşi la şomajul pe termen lung, spun specialiştii în resurse umane. Peste 70% dintre cei care apelează la agenţiile de ocupare a forţei de muncă în vederea găsirii unui loc de muncă sunt persoane cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional. Persoanele cu studii universitare şi cele cu nivel de instruire liceal şi post-liceal apelează într-un număr mai mic la serviciile ANOFM, doar 6% şi respctiv 21% îşi caută job prin intermediul agenţiilor judeţene de ocupare a forţelor de muncă. Rata şomajului în luna iunie a fost de 7,44%, iar numărul de şomeri de 680.782 persoane, în scădere cu 21.072 faţă de luna precedentă. Potrivit fostului preşedinte al ANOFM, deputatul PSD Ioan Cindrea, rata reală a şomajului în România este de 10-12%, nu de 7,44%, iar numărul real de şomeri a crescut la 1,2 milioane. Specialiştii se tem însă că cifrele pe care le deţinem până la această dată sunt irelevante, deoarece mulţi ”şomeri” lucrează la negru, iar alţii pur şi simplu nu şi-au depus actele. Astfel, oficial, avem peste 100.000 de şomeri „veterani”. Neoficial, avem aproape 200.000, spun specialiştii. Pentru anul următor, analiştii economici prevăd o situaţie dramatică, în contextul în care Fondul Monetar Internaţional a impus ca şi condiţie pentru obţinerea unei noi tranşe de bani disponibilizarea a 135.000 de bugetari!!
Autori: A.B.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), peste 100.000 de persoane se află în şomaj de mai mult de un an, ponderea şomerilor de lungă durată în numărul total de şomeri depăşin