Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcoala argentiniană de fotografie câştigă Competiţia dedicată Studenţilor, din cadrul Premiilor Mondiale Sony pentru Fotografie 2010

Publicat in Bursa, miercuri 28 iulie 2010 ·

Victoria Ines Dobaño şi Rodrigo Terren Toro, studenţi ai Şcolii de Fotografie din Argentina, au fost desemnaţi câştigători ai competiţiei Student Focus din cadrul ceremoniei Premiilor Mondiale Sony pentru Fotografie 2010, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Sue Steward, membră a juriului competiţiei Student Focus 2010, a punctat: "Alegerea conceptului de putere, ca temă centrală a ediţiei de anul acesta a competiţiei Student Focus a deschis calea spre o paletă extrem de variată de lucrări şi viziuni. Poate calitatea abstractă a cuvântului a declanşat o reacţie atât de puternică din partea participanţilor din cadrul celor şase şcoli de fotografie. Fotografiile câştigătoare urmăresc povestea tragică a inundaţiilor devastatoare, care a avut loc în urmă cu 25 de ani, o lecţie uimitoare despre forţa naturii. Fotografii au descoperit frumuseţea unui peisaj dezolant, distrus şi abandonat, cu cadre dominate de haosul clădirilor demolate şi de imaginea copacilor fără viaţă, martori ai faptului că în trecut a existat viaţă în acel loc. Alegerea a fost dificilă, dar, în cele din urmă, forografiile câştigătoare s-au remarcat printr-o profundă maturitate."

La aflarea deciziei juriului, coordonatoarea celor doi studenţi ai Şcolii de Fotografie din Argentina a adăugat: "Să predai arta fotografică înseamnă să transmiţi pasiunea acestei fascinante arte şi tehnicile prin care studenţii îşi pot exprima viziunea. Competiţia Student Focus încurajează studenţii să îşi dezvolte propria abordare pe teme precum "Război şi pace", "Puterea" sau "Viaţa cotidiană" într-un oraş precum Cannes. Oportunitatea de a participa la festival a fost incredibilă. Ne-am bucurat de dezbateri, de expoziţii, de recenzii, alături de oportunitatea de a cunoaşte oameni noi, dedicaţi fotografiei. Pentru noi, distincţia "Universitatea anului", alături de câştigarea marelui premiu ne oferă po

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°