Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul francez de Interne neagă caracterul discriminatoriu al reuniunii “asupra problemelor de comportament ale unor nomazi şi romi"

Publicat in Adevarul, miercuri 28 iulie 2010 ·

Ministrul francez al Afacerilor Interne, Brice Hortefeux, susţine că reuniunea de miercuri "asupra problemelor de comportament ale unor nomazi şi romi" nu are caracter discriminatoriu la adresa ţiganilor, după cum a criticat presa franceză şi cea europeană.

Preşedintele Nicolas Sarkozy a convocat pentru miercuri o şedinţă la Palatul Elysee în urma căreia să se ia măsuri împotriva persoanelor de etnie romă care încalcă legea, şeful de stat francez fiind din ce în ce mai preocupat de creşterea delincvenţei în rândul ţiganilor.

Franţa cere o acţiune europeană împotriva delincvenţei romilor. "România este principala vizată"

La începutul săptămânii, secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, a făcut apel la o acţiune europeană împotriva romilor care încalcă legea. "Nu este vorba despre stigmatizarea unei comunităţi sau a unor state. Dar ne confruntăm cu o problemă reală şi a venit vremea să ne ocupăm de ea. Există 11 milioane de romi în Europa şi nouă milioane au paşaport al UE, a afirmat secretarul de stat francez, subliniind că principala responsabilitate le revine ţărilor de origine ale acestor persoane. România este principala vizată", a declarat luni Lellouche, potrivit "Le Monde".

Discursurile agresive la adresa ţiganilor, criticate la nivel european

Ulterior, publicaţia franceză citată avertiza, în ediţia electronică de marţi, că declaraţiile unor oficiali creează, în Franţa, politici represive la adresa etnicilor romi, alimentând moduri de gândire arhaice şi rasiste şi putând conduce la violenţe fizice.

În acest context, ministrul Afacerilor Interne, Brice Hortefeux, a încercat să arate că Franţa are o poziţie "fermă" faţă de aceste comunităţi, în care există, în opinia sa, "comportamente care nu sunt acceptabile", informează "Le Parisien".

Hortefeux Ministrul a respins acuzaţiile potrivit cărora reuniune

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°