Ne îndeamnă, cumva, Franţa la o politică de stat de discriminare rasială?

Problema ţiganilor face ca, din nou, un deget acuzator să se îndrepte dinspre Uniunea Europeană spre România. Dar corectitudinea politică e un concept care se aplică doar atunci când ai masa plină şi buzunarele doldora. O dovedeşte din plin Franţa, în aceste zile, prin vocea lui Pierre Lellouche, secretarul de stat al Parisului pentru Afaceri Europene.

Trebuie să se renunţe la utilizarea temei nediscriminării atunci când se amplifică fluxurile de „oameni care nu încearcă să se integreze", afirmă oficialul francez. Ahaa! Interesant! Deci, dacă „trebuie să se renunţe", înseamnă că în limbajul comunitar şi-ar putea face loc o asemenea temă, nu?! Dacă vreun oficial român ar fi făcut asemenea afirmaţii, el ar fi fost pus imediat la zid de colegii săi europeni şi tratat drept rasist. Cum ele aparţin unui francez, au fost imediat îmbrăţişate şi în alte capitale europene. Începe Europa să fie cu adevărat deranjată de „ reţelele de trafic de copii, de prostituţie şi de cerşetorie care se extind", după cum spune Lellouche? Se pare că da. Numai că, din păcate pentru ea, e un pic cam târziu pentru a încerca să pună întreaga responsabilitate în capul României.

„Nu Franţa trebuie să-i integreze pe ţiganii români. Problema rromilor trebuie să fie o condiţie pentru aderarea României la spaţiul Schengen", mai afirmă Lellouche. Zău, moniseur? Păi, ar trebui să-i amintim domnului că problema este ceva mai veche şi că a început să se manifeste cu mult înainte de aderarea noastră la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007. Chiar din anii '90! Cine primea atunci mii şi mii de ţigani români care pretextau ba că sunt discriminaţi în ţara de origine, ba că sunt opresaţi politic? Nu cumva tot actuala Europă, care acum strâmbă din nas? După aceea, în anii care au urmat, alte zeci de mii de familii de ţigan