Există oameni care adoră ca alţii să ştie ce fac ei, pe unde călătoresc, ce le fac copiii etc. Asta indiferent dacă „alţii“ respectivi au sau nu chef să afle. Există însă şi oameni îngroziţi de socializarea perpetuă pe care Internetul şi platformele speciale au adus-o în jurul lor. Între aceste două extreme, fiecare îşi gestionează viaţa privată cum doreşte. Sau cel puţin aşa ne place să spunem. Însă acest „cum doreşte“ e mai complicat decît pare. Apar în primul rînd limitele tehnice: te pricepi să îţi gestionezi spaţiul privat? Eşti în pericol să ţi-l „gestioneze“ altcineva mai priceput la tehnică? Apare apoi limita de răbdare: chiar ai chef să citeşti nişte reguli şi condiţii legale care, în cazul Facebook, de pildă, sînt mai lungi decît Constituţia americană? Sau intri, accepţi regulile aşa cum sînt programate automat şi vezi apoi ce se întîmplă? În fine, apare limita socială, sau mai degrabă presiunea socială: „Hai, dragă, pe Facebook, cum să nu fii acolo?!“, „Mi-a părut bine să conversăm, ţinem legătura pe Facebook“ etc.

Acest număr din Dilema veche este doar aparent despre tehnologie. De fapt, este tot despre natura umană, aceea veche, uzată şi uneori ursuză, alteori entuziastă. Natura umană care acum are de-a face cu alte tehnologii şi alte provocări. Dialogul cu Constantin Vică expune cîteva preocupări comune, deşi ne despart foarte multe, de la orientări politice la percepţia acestui spaţiu, pentru el fascinant, pentru mine obositor, care este Internetul. Dilema aici este cine ne apără de noi înşine şi de alţii. Statul? Regulile? Dialogul? Cîteva răspunsuri ne oferă şi Bogdan Manolea, un om care scrie pe Internet despre legi şi Internet. Unghiul politic este acoperit de profesorul Mihail Radu Solcan şi de Vlad Tarko. După care trecem la unghiurile personale. Cristian Neagoe este omul implicat în scandalul poneiului roz cu svastică. Presa a căutat