Industria IT a dat doi dintre cel mai bine plătiţi directori din Statele Unite. Compania condusă de ocupantul locului doi în top a terminat pe minus deceniul.
Larry Ellison, fondatorul şi directorul executiv al companiei de software Oracle, se află pe prima poziţie în topul celor mai bine plătiţi directori executivi din SUA ai ultimului deceniu, cu venituri de 1,84 miliarde de dolari, potrivit unei analize a The Wall Street Journal.
Pe poziţia secundă în acest top se află Barry Diller, care a primit circa 1,14 mld. dolari de la IAC/InterActive şi Expedia.com. Site-ul de servicii turistice IAC s-a desprins în 2005, însă Diller este în continuare preşedinte.
Podiumul este completat de Ray Irani, directorul executiv al Occidental Petroleum. El a obţinut în ultimii zece ani 857 mil. dolari. Irani este urmat de Steve Jobs de la Apple cu 749 de milioane şi de Richard Fairbank de la Capital One Financial, cu 569 mil. $.
Sectorul financiar scoate bani
Patru din primii 25 de directori executivi au lucrat în companii financiare, doi pe Wall Street: fostul director al Lehman Brothers, Richard S. Fuld, aflat pe poziţia a 11-a cu 457 mil. dolari şi fostul director executiv al Citigroup, Sandy Weill, care a intrat pe locul al 19-lea, cu 361 mil. dolari. Ceilalţi doi erau Fairbank şi Angelo Mozilo de la Contrywide Financial.
Suma totală calculată de Wall Street Journal cuprinde salarii, bonusuri, alte beneficii şi câştiguri realizate din restricted stocks - pachet de acţiuni supus unor restricţii, astfel, angajatul primeşte acţiunile sau dreptul de a cumpăra acţiunile, dar nu poate intra în posesia acestora pâna la un moment ulterior, când se întrunesc anumite condiţii, precum o perioadă de lucru în companie sau diferite criterii de performanţă - sau stock options - privilegiu vândut de o parte alteia, care oferă cumpărătorului d