Bunica mea a fost binecuvantata sa-si gaseasca jumatatea. A fost foarte, foarte iubita. Divinizata. Din acest motiv, dupa moartea bunicului a ramas oarecum intr-o stare de soc: (mai mult sau mai putin ascuns) statea inerta pe un fotoliu cu fotografia lui in mana si ma ruga sa inchid usa de la balcon (din bacon se auzeau foarte multe voci intrucat vis-à-vis era curtea liceului Tonitza, prin urmare, era plin de elevi si liceeni care se adunau ba sa discute, unii cantau la chitara, altii zbierau -era mult zgomot) ca sa nu mai auda NIMIC, sa-l priveasca doar pe el si sa-l auda doar pe el, din amintiri, prin amintiri.
Alteori nu vorbea cu orele, ramanea nemiscata, privea intr-un punct fix, parea ca mai are putin si se frange in doua. De fapt, dupa moartea lui asa s-a stins si ea: cu zilele, de dorul lui, traind la vedere sau in tacere durerea de a fi ramas singura.
Bunicul meu a fost jumatatea bunicii mele. Nu stiu daca ea a fost jumatatea lui, dar stiu ca el, da ..a fost pentru ea – JUMATATEA. A iubit-o, a ocrotit-o si a respectat-o intr-un fel care mi-a ramas nu intiparit, ci impregnat in fiecare nerv din creier, din suflet.
*****
Sa-ti gasesti jumatatea azi e aproape un vis. E nu numai un noroc (nu as vorbi despre ale inimii ca despre un hazard, o loterie) ci si un vis frumos. Spun frumos pentru ca stiti deja care e reactia noastra cand visam frumos: vrem sa nu se termine, dorim parca sa nu ne trezim, sa nu ne dezmeticim. Tocmai datorita frumusetii imaginilor, alaturarilor, flash urilor.
Jumatatea nu e cu jumatati de masura, nu e din a cincea vedere, sau nu e “dupa trei luni, poate ca ne iese”. NU. Jumatatea e de la inceput. E chimia, e vibratia, e intelegerea de om, e dragostea fizica doar din priviri, e putinta de a continua ce spune celalalt, de a sti ce gandeste inainte sa gandeasca, jumatatea te izbeste, te loveste, te nauceste. JUM
