Sintagma „singur între patru pereţi“ e reprezentată grafic de un punct de cerneală albastră între alte patru asemenea. E de găsit tatuat pe mînă, între opozabilul şi indexul unei persoane care, de regulă, a fost la închisoare. Îl are şi nea Petrică, vecinul meu, deşi nu sînt convinsă că a făcut măcar un minut de puşcărie. Dar se ia. Veţi fi văzut, poate, prin cartiere, puştani abia ieşiţi din copilărie cu o roză a vînturilor sau o busolă pe umăr. (Reprezentări, printre altele, ale tînjirii după libertate, încarcerat fiind.)
Tatuajele „arhetipale“ ale periferiei urbane româneşti întruchipează în cerneluri albăstrui tremurate sirene, ancore cu frînghii încolăcite, inimi zdrobite şi sfîrtecate de săgeţi, inimi triumfătoare în cununi de raze, Rozy, Lily, Geany. Unele dintre sirenele desenate pe antebraţe n-au neapărat plete buclate, ci un permanent ratat, cum probabil că a văzut artistul desenator la numita Rozy.
E o lume povestită pe propria piele. E o manea grafică. Iar cînd spun „manea“ nu mă gîndesc o clipită la încărcătura peiorativă pe care a ajuns s-o poarte cuvîntul ăsta. Mă gîndesc doar la ingredientele care fac o manea. Oamenii şi-au încrustat pe piepturi, spate, antebraţe, gît, palme şi alte locuri ascunse povestea vieţii lor: duşmani, prieteni, iubite, bani, succesele şi insuccesele. Ba chiar cîte o convingere de viaţă. Citeam pe undeva că poliţia din Gorj are o adevărata bază de date cu fotografiile tatuajelor celor care au trecut prin Penitenciarul de la Tîrgu-Jiu. Cineva avea tatuat pe ceafă: „Iubesc frizeriţele şi femeile perverse“.
DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă Timp Alteori e o poveste dură, care nu se opreşte la simpla imitaţie. Un pumnal cu lama la vedere va însemna dorinţa de răzbunare. Dacă alături apare pumnalul deja în teacă, dorinţa de răzbunare fost-a îndeplinită. Între
