Instituţie unde se învârt bani grei, teoretic pentru eficienta gospodărire a cursurilor de apă şi pentru realizarea unor lucrări de protecţie împotriva inundaţiilor, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri a avut ani la rând bugete impresionante şi manageri pentru care a funcţionat ca unsă deviza "dacă nu curge, pică".
O dovadă că această aserţiune nu e vorbă goală, ci un fapt 100% real, îl reprezintă chiar un document oficial în posesia căruia BIHOREANUL a reuşit să intre şi pe care vi-l prezintă în exclusivitate. El arată cum o instituţie poate fi dusă la sapă de lemn atunci când la conducerea ei ajunge o adunătură de politruci care, pe lângă că n-au nimic în comun cu domeniul respectiv, îşi şi acoperă incompetenţa cu obedienţă, executând ordine venite de sus prin care sparg banii publici pe achiziţii fără rost şi mult umflate.
Pe politică
Săptămâna trecută, deputatul Lucia Varga (foto), fost secretar de stat la Ministerul Mediului în guvernarea Tăriceanu, a aruncat nada într-o conferinţă de presă. "Cereţi conducerii de la Administraţia Bazinală de Apă Crişuri să facă public raportul de audit care confirmă ce am spus şi anul trecut, că s-au făcut achiziţii supraevaluate în perioada când la conducere era Viorel Iuhas, achiziţii ce au avut ca scop satisfacerea clientelei politice", spunea Varga, explicând că este vorba de achiziţii de bunuri şi servicii peste preţul pieţei, de la furnizori apropiaţi PDL şi PSD, adică cele două partide care anul trecut şi-au împărţit toate instituţiile din România.
Varga mai afirma că raportul relevă şi că directorul tehnic al ABAC, PDL-istul Dorel Dume, pus o vreme ca şef în locul PSD-istului Viorel Iuhas (după ce social-democraţii au ieşit de la guvernare) ar fi făcut angajări tot pe criterii politice, în beneficiul clientelei portocalii. "A angajat 20 de persoane, în ciuda declaraţiilor liderilor PDL cum că