Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tentativă de deturnare a unui avion în Rusia

Publicat in Romania Libera, joi 29 iulie 2010 ·

O tentativă de deturnare a unui avion care venea din Caucaz a fost dejucată joi la aeroportul Domodedovo din Moscova, a anunţat o reprezentantă a aeroportului, citată de agenţiile ruse de presă. Unul dintre pasagerii avionului care efectua cursa Mineralnie Vodi (sud)-Moscova "a prezentat cerinţe echipajului", a declarat o purtătoare de cuvânt a aeroportului, citată de RIA Novosti.

"După aterizare, avionul a fost dus la distanţă şi eliberat, datorită acţiunilor coordonate ale serviciilor aeroportuare, poliţiei şi FSB (serviciile speciale)", a adăugat ea. "Toţi pasagerii au fost eliberaţi, nu există victime", a declarat la rândul său un purtător de cuvânt al Departamentului poliţiei transporturilor, citat de Itar-Tass.

"S-a stabilit că bărbatul care a preluat controlul avionului este un locuitor din Mineralnie Vodi, născut în 1970", conform aceleiaşi surse. Potrivit agenţiei RIA Novosti, care citează poliţia, piratul a deţinut controlul asupra avionului timp de două ore după aterizare. Potrivit Mediafax, el a cerut să se întâlnească cu reprezentanţi ai forţelor de ordine şi ai presei. Unul dintre pasageri s-a simţit rău şi răpitorul a autorizat medicii să urce la bord.

"Aceştia erau agenţi deghizaţi în medici, care l-au neutralizat pe infractor", potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei, citat de agenţia Itar-Tass. Informaţiile nu au fost deocamdată confirmate oficial de poliţie şi de aeroport. Caucazul rus rămâne foarte instabil după două războaie succesive duse de forţele ruse împotriva separatiştilor din Cecenia. Atacurile şi atentatele sunt frecvente în această regiune.

O tentativă de deturnare a unui avion care venea din Caucaz a fost dejucată joi la aeroportul Domodedovo din Moscova, a anunţat o reprezentantă a aeroportului, citată de agenţiile ruse de presă. Unul dintre pasagerii avionului care efectua cursa Mineralnie Vodi (sud)-Mos

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°