Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Andone: "Fac urât când aud de Dinamo"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 29 iulie 2010 ·

Ioan Andone i-a pus la punct pe cei de la Hajduk Split, care spuseseră că nu au auzit de "câinii roşii". Sursa: OCTAVIAN COCOLOŞ

Dinamo joacă în această seară, pe arena din Şoseaua Ştefan cel Mare, cu echipa croată Hajduk Split, într-o partidă contând pentru prima manşă din turul trei preliminar al Ligii Europa. Meciul va începe la ora 21.00 şi va fi transmis în direct de postul PRO TV.

În frunte cu antrenorul Ioan Andone, "câinii roşii" speră să ia încă de astăzi o opţiune serioasă în privinţa calificării şi săşi uşureze astfel misiunea în returul programat săptămâna viitoare, la Split.

"Mulţi spun că fotbalul din Croaţia e mai slab decât cel din România, dar Hajduk este o echipă foarte bună. E important să nu primim gol. N-ar fi rea nici o remiză albă", a declarat ieri Ioan Andone, antrenorul echipei Dinamo.

"Fălcosul" a ţinut să le dea o replică şi celor de la Hajduk, după ce aceştia au spus recent că nu cunosc mare lucru despre formaţia din "Groapă": "Ei ştiu bine numele de Dinamo, că în ultimii ani Dinamo Zagreb i-a tot bătut. Chiar şi Florin Cernat mi-a zis că cei de la Hajduk fac urât când aud de Dinamo".

Conducătorii "roş-albilor" i-au trecut în ultimul moment pe lista UEFA pe atacantul Ionel Dănciulescu şi pe fundaşul Elias Bazzi, jucători transferaţi cu câteva zile în urmă.

Ioan Andone a promis că-l va amenda pe fundaşul Cosmin Moţi cu 100 de euro dacă îl prinde că fumează: "Eu îi confisc ţigările lui Moţi şi-l amendez şi cu 100 de euro dacă îl prind cu pachetul. Şi eu am fost fumător, dar Moţi ar trebui să le lase dacă vede că acestea îi afectează randamentul".

Recent, Ioan Becali l-a criticat dur pe Moţi, susţinând că fundaşul nu mai joacă nimic pentru că "fumează până la ora patru dimineaţa".

"Oricare ar fi rezultatul la Bucureşti, nu abandonăm în retur. Şi dac

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 4 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 9 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°