În perioada 2006-2008, imaginaţia bucureştenilor a fost excitată de două planuri anunţate cu surle şi trâmbiţe de către autorităţile din Bucureşti. Primul a fost lansat de către fostul viceprimar al Capitalei, Răzvan Murgeanu, în anul 2006, şi se referea la posibilitatea de a transforma Bucureştiul în port al fluviului Dunărea.
El argumenta că finalizarea lucrărilor la canalul navigabil început de Ceauşescu ar putea împlini acest vis. Astfel, apele Dunării ar fi fost direcţionate sute de kilometri către meleagurile dâmboviţene.
Scenariul se apropia din ce în ce mai mult de realitate în special datorită spirijinului fostului ministru al Transporturilor, Ludovic Orban, care s-a arătat interesat de finalizarea lucrărilor la canal în anul 2008.
„La rectificarea bugetară din iulie vom face toate demersurile pentru a putea plăti actualizarea studiului de fezabilitate. Faţă de proiectul iniţial, trebuie făcute reactualizări“, a spus Orban în vara lui 2008. Totul a rămas însă aşa cum a lăsat Ceauşescu.
Sfidarea traficului
O a doua poveste de adormit copiii a fost, de data aceasta, propunerea primarului sectorului 2, Neculai Onţanu.
Edilul a insistat să ajungă la urechile bucureştenilor ideea unui specialist care venise la primărie cu un proiect salvator pentru traficul din Capitală: instalarea unor telegondole precum cele de la Mamaia şi din Piatra Neamţ. După lungi negocieri şi încercări de a-i convinge şi pe consilierii generali să se implice în dezvoltarea proiectului, întreg planul s-a pierdut în noianul de comunicate de la primărie. Niciun bucureştean nu a ajuns să plece la serviciu de pe acoperişul blocului, unde ar fi trebuit să aibă staţie telegondola.
