Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Farmaciştii stau cu reţetele compensate în sertar

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 29 iulie 2010 ·

CAS Braşov nu le-a primit nici măcar formularele de decontare pentru luna trecută. Pentru reţetele depuse deja, bani nu s-au mai dat din noiembrie anul trecut

După ce că bolnavul plăteşte mai mult pentru medicamentele de ultimă generaţie, s-ar putea trezi că le-ar putea plăti integral pe toate. Asta pentru că reprezentanţii farmaciilor spun că nu mai pot „finanţa” ei sistemul. Potrivit Rodicăi Ioniţă, preşedinte al Patronatului Farmaceutic din Braşov, fondurile pentru medicamente s-ar fi epuizat. Şi, în viitor, perspectivele nu sunt foarte bune.

Nu se mai primesc reţete până la sfârşitul anului

„Începând de luna trecută, reţetele nu ne-au mai fost primite la Casă (Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului – n.r.). Nu mai sunt fonduri. Au fost luate cele de pe programele naţionale, dar reţetele compensate şi gratuite – unicele, cum se numesc, n-au mai fost luate. Mai sunt chiar şi reţete de pe programe naţionale din aprilie şi mai, diabetul, spre exemplu, unde nu au fost primite reţetele la Casă. Situaţia este destul de neclară”, a declarat, ieri, Rodica Ioniţă.

Potrivit acesteia, reţetele din afara programelor de sănătate cumulează circa 70% din consumul total de medicamente în Braşov. „Am vorbit şi cu cei de la AOPSNAJ (Casa de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti – n.r.), în Braşov fiind câteva farmacii aflate în contract cu ea, şi ei au fost atenţionaţi că nu li se mai primesc reţetele până la sfârşitul anului”, mai declară farmacista.

„Lipsa fondurilor nu este un motiv pentru a nu mai elibera medicamente”

„Chiar nu ştiu ce se va întâmpla mai departe. Noi am făcut o adresă la Casă în urmă cu 10 zile, dar nimic. Noi am eliberat în continuare medicamente, pentru că sistarea acestora nu se poate face pur şi simplu, potrivit contractului încheiat cu casa, li

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum o ora
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

Bărbatul acuzat că şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat și în judeţul Arad

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul M

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 3 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum 2 ore
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Ilie Bolojan, mesaj după numirea în funcția de președinte al PNL: „O onoare mare și o responsabilitate și mai mare”

Mediafax acum 13 ore
Ilie Bolojan a scris pe rețelele sociale un mesaj public sâmbătă seară, imediat după ce a fost ales în fruntea Partidului Național Liberal. În declarația sa, a spus că se simte onorat de această alegere și că este conștient de greutatea rolului pe c

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/35°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

25°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°