Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Juniorul Ionuţ Nuţescu, accidentat la meci, abandonat de club: "Nu sînt scalv!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 29 iulie 2010 ·

Juniorul Ionuţ Nuţescu (19 ani), a suferit o ruptură de ligamente încrucişate cînd juca pentru Tricolorul Breaza. Tatăl său s-a împrumutat la bănci ca să-l poată opera

Poveşti precum cea a lui Ionuţ Nuţescu se întîmplă tot mai des în fotbalul românesc. Originar din Paşcani, a ajuns în 2007 la Şcoala de fotbal Euro-Africa Buşteni a lui Petre Gavrilă. În vara lui 2008, mijlocaşul de bandă dreaptă a fost transferat pe doi ani la Tricorul Breaza, în Liga a II-a. În partida cu Concordia Chiajna (octombrie 2009), Nuţescu s-a accidentat. "La pauză, medicul Claudiu Mihăiescu, mi-a dat cu Fastum gel şi am intrat pe teren. La cîteva ore după meci însă, a început să mă doară groaznic genunchiul drept", povesteşte puştiul. Are cercei în ambele urechi şi idolul său e Cristiano Ronaldo.

"N-ai nimic, aleargă uşor!"

O zi mai tîrziu, acelaşi medic îl consulta sumar: "Ţi-ai întins ligamentele. Dă-ţi cu Fastum gel şi fă alergare uşoară trei săptămîni". Durerile creşteau însă. "Mai aveam colegi accidentaţi. Pe ei i-a trimis clubul să facă RMN la Ploieşti, pe mine nu", continuă Ionuţ.

Operaţie de 80 de milioane

Alertat de starea fiului său, tatăl lui Ionuţ, Vasile Nuţescu, şi-a dus copilul la control la Bacău. Verdictul a căzut ca o secure: ruptură de ligamente încrucişate. Ca să facă rost de bani, tatăl s-a împrumutat la bancă 100 de milioane şi de la prieteni şi colegi de alte 60 de milioane de lei vechi. Numai operaţia a costat 80 de milioane de lei.

Trimis înapoi la Buşteni

În tot acest timp, Tricolorul Breaza, condus de Constantin Anghelache, a "uitat" de jucător. Nu i-a mai plătit nici salariul: 6 milioane pe lună. La începutul acestui an, tatăl a luat legătura cu clubul: "Am încercat să recuperez banii cheltuiţi pe operaţie, doar s-a accidentat jucînd pentru club! Mi-au cerut chitanţele şi facturile. Le-am t

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Microbuz cu copii, implicat în accident rutier în judeţul Mureş

News.ro acum 3 ore
Un microbuz cu 17 copii şi cinci adulţi a fost implicat, duminică seară, într-un accident rutier în judeţul Mureş, fără ca vreo persoană să fie transportată la spital. ”Pompierii militari mureşeni au fost solicitaţi cu puţin timp în urma pentru asig

Ion Iliescu: „Am un zâmbet de Dacie”. Care crede că este secretul longevității sale și cum își amintește de Ceaușescu

Libertatea acum 3 ore
Fostul președinte Ion Iliescu a declarat într-un nou podcast al fostului său consilier și fost ministru al culturii Ionuț Vulpescu că zâmbetul unui om arată „o calitate profund umană, empatia”, dar și „o formă de inteligență” și a precizat că secret

Stare de alertă ”ridicată”. Taiwan a detectat lansări de rachete în China

Ziare.com acum o ora
Taiwanul a anunţat duminică, 29 septembrie, că se află în stare de alertă ridicată după ce a detectat lansări de rachete în interiorul teritoriului Chinei "în mai multe valuri ”, la câteva zile după ce chinezii au testat o rachetă balistică intercon

Cine este Herbert Kickl, liderul extremiștilor care au câștigat alegerile din Austria: eurosceptic și prietenos cu Rusia, „cancelarul poporului” nu crede în de-demonizare

HotNews acum 5 ore
Dacă liderii de extremă-dreapta din țări precum Franța sau Italia și-au moderat discursul pentru a câștiga voturi, șeful Partidului Libertății din Austria (FPO), Herbert Kickl, tocmai și-a împins gruparea spre victorie în alegerile de duminică fără

Aproape 100 de unități de învățământ, închise luni din cauza vremii. Lista anunțată de Ministerul Educației

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Educației a anunțat că luni, 30 septembrie, va fi suspendată activitatea din 98 de unități de învățământ din Galați din cauza vremii. Potrivit informațiilor furnizate, lista ar urma să fie actualizată. „Conform informațiilor transmise de

Cutremur în Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3.5 s-a produs, duminică după-amiază, în judeţul Vrancea. Un alt seism, de 2,1, a avut loc în aceeaşi zi, dar în Buzău.

George Simion: Becali ar putea figura printre candidaţii AUR. El propune un protocol de colaborare cu USR

NapocaNews acum 5 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, declară că ar fi de acord cu un protocol de colaborare cu USR, în vederea atingerii unor obiective punctuale precum alegerea primarilor în două tururi sau reforma administrativă.

VIDEO Un cunoscut actor britanic a mânat oile peste un pod din Londra

HotNews acum 3 ore
Actorul britanic Damian Lewis, câștigător al unui Glob de Aur pentru rolul său din Homeland, a participat la o tradiţie „excentrică” care datează de sute de ani și anume trecerea oilor peste râul Tamisa, relatează BBC. Duminică, starul s-a alăturat

Marius Tucă Show începe luni, 30 septembrie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost director al Operațiunilor Serviciului de Informații Externe (SIE). Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

VIDEO Prima ninsoare din acest sezon la Bâlea Lac. Drumarii deja intervin pe Transfăgărășan

HotNews acum 7 ore
Duminică, la Bâlea Lac, a început să ningă, primii fulgi de nea din această toamnă fiind înregistrați în jurul orei prânzului, scrie Ora de Sibiu. Meteorologii au anunțat că, începând de duminică seară, de la ora 20:00, și până luni la ora 10:00, es

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/14°
mar.

12°/16°
mie.

12°/21°
joi

14°/24°
Iasi
acum

10°
lun.

8°/11°
mar.

8°/11°
mie.

8°/18°
joi

12°/22°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/13°
mar.

10°/16°
mie.

12°/20°
joi

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
mie.

6°/16°
joi

9°/17°
Timisoara
acum

lun.

8°/16°
mar.

6°/16°
mie.

9°/19°
joi

14°/16°