Dan Voiculescu s-a folosit de calitatea temporară de al doilea om în stat pentru a-i preda lui Traian Băsescu lecţii de proceduri parlamentare. Sursa: MEDIAFAX
Desemnat de Mircea Geoană să-i ţină locul în fruntea Senatului, Dan Voiculescu a speculat la maximum calitatea de al doilea om în stat pentru a se război cu mai vechiul său adversar, Traian Băsescu.
Fără să-i consulte pe membrii Biroului Permanent al Senatului, Voiculescu a încercat să-i dea preşedintelui o lecţie de proceduri parlamentare, pe tema sesiunii extraordinare a legislativului, solicitată de şeful statului.
În replică, Băsescu l-a ironizat pe vremelnicul înlocuitor al lui Geoană la comanda Senatului. Mogulul a ajuns în acest post desemnat chiar de Geoană, aflat într-o vizită în SUA.
Opoziţie la sesiunea extraordinară
În calitatea sa de al doilea om în stat, Dan Voiculescu i-a trimis preşedinţiei o scrisoare în care reproşa nerespectarea procedurilor în privinţa cererii de convocare a parlamentului. Argumentul său era că Băsescu nu a precizat intervalul în care cheamă parlamentul la lucru.
Astfel, Voiculescu i-a cerut să trimită o nou cerere, mai clară, privind convocarea sesiunii extraodinare. "După ce solicitarea dumneavoastră va îndeplini toate condiţiile legale, Biroul Permanent al Senatului va dezbate şi va decide calendarul şi ordinea de zi a sesiunii extraordinare", îi scrie Voiculescu lui Traian Băsescu.
Ironii de la Cotroceni
În traducere, Voiculescu i-a spus şefului statului că cererea privind convocarea sesiunii nu respectă procedurile şi, astfel, Senatul se mai gândeşte dacă îi va da curs.
Replica preşedintelui a fost promptă. "Dacă formularea «în prima parte a lunii august» vă creează confuzii, mai mult sau mai puţin formale, cu privire la intervalul în care urmează a se desfăşura se