● Primul meu fum, volum coordonat de Andra Matzal, Editura ART, 2010.

Lansate la distanţă de doar cîteva săptămîni, antologia de faţă apare citată, ca work in progress, în substanţialul eseu al lui Andrei Oişteanu, Narcotice în cultura română. Ultimele subcapitole sînt dedicate dependenţei de alcool, tutun şi narcotice din literatura contemporană, dar, cum am spus în recenzia respectivă, deşi abordează inclusiv cultura pop (cu exemple de versuri din rock şi din hip-hop), Andrei Oişteanu este mai degrabă enumerativ, decît analitic, nu mai „decantează“ bibliografia în sinteză, ci se mulţumeşte – în mod asumat, de altfel – să ofere doar cîteva sugestii de cercetare. Tema alcoolului în literatura română contemporană, de pildă, este generoasă şi ar fi păcat să nu fie adjudecată cît mai curînd de vreun eseist harnic, care să pună în aceeaşi ecuaţie romane precum Iluminare (2007) de Ioan Lăcustă şi volume de poezie scrise de Ion Mureşan, Ioan Es. Pop, V. Leac sau Radu Vancu. Cît despre tutun, cîteva informaţii despre epocile trecute decupate din cartea lui Andrei Oişteanu merită alipite aici. De exemplu, Nicolae Mavrocordat este autorul, la începutul secolului al XVIII-lea, al primului „Discurs împotriva tutunului“. Au urmat apoi mai multe perioade de prohibiţie, tot mai dese în epoca modernă: conform notelor Prinţului Nicolae Suţu, pe la 1825, pe străzile Braşovului, fumatul era interzis, astfel că „oricine se credea îndreptăţit să smulgă pipa contravenienţilor“. Antologia de faţă nu este străină de chestiunea prohibiţiei fumatului, fiind de două ori provocatoare. În primul rînd pentru că apare în plină cruciadă europeană împotriva fumatului în spaţiile publice, apoi pentru că mizează pe ambiguitatea dintre fumatul tutunului şi al marijuanei/haşişului, aşa-zisele droguri uşoare care, de altfel, pot fi consumate legal, în acest moment, în cel puţin şapte ţări eur