Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primaria Albesti a alertat autoritatile Scoala din Cotu Vaii, la un pas sa se prabuseasca

Publicat in Ziua Constanta, joi 29 iulie 2010 ·

Elevii din localitatea Cotu Văii, comuna Albeşti, riscă să rateze începerea noului an şcolar: unitatea de învăţământ la care sunt înscrişi se află într-o stare avansată de degradare.

Este vorba despre 130 de elevi din clasele I-VIII care, după cum arată în prezent clădirea şcolii din Cotu Văii, este puţin probabil că vor putea merge la cursuri acolo.

Primarul comunei Albeşti, Gheorghe Moldovan, ne-a declarat că imobilul se află într-o stare deplorabilă. Clădirea necesita oricum reparaţii capitale, însă, se pare că precipitaţiile din ultima perioadă au contribuit şi mai mult la degradarea ei. „Este o situaţie foarte gravă. La ultimele ploi, apa din şcoală trecea de genunchi. Clădirea a fost grav avariată şi nu ştim deocamdată ce vom face. Se apropie începerea noului an şcolar şi nu ştiu ce vom face cu cei 130 de elevi din Cotu Văii“, a afirmat primarul. Edilul a adăugat că acoperişul şcolii stă să cadă, duşumelele sunt umflate din cauza umezelii, mobilierul a fost distrus iremediabil, pereţii sunt plini de mucegai, iar instalaţiile electrice şi sanitare au fost dezafectate.

În 2008, nu a primit autorizaţie de funcţionare

Situaţia şcolii din Cotu Văii s-a mai aflat în atenţia opiniei publice şi în urmă cu doi ani, când reprezentanţii Autorităţii de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa au constatat grave deficienţe în ceea ce priveşte condiţiile de desfăşurare a procesului didactic. În 2008, ASPJ a respins de la autorizare Şcoala Cotu Văii din cauza toaletelor înfundate şi a sistemului de canalizare nefuncţional.

Încă din 2008, instituţia de învăţământ trebuia să intre în reparaţii capitale cu fonduri de la Banca Mondială, însă finanţarea a fost amânată pentru 2009 şi, iată că nici în 2010 nu a fost demarată.

Aşa cum relatam la vremea respectivă, primarul Gheorghe Moldovan a solicitat în 2008 şi sprijinul Consiliului J

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Holcim România contestă în justiţie decizia Consiliului Concurenţei

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a finalizării investigaţiei privind piaţa cimentului, astăzi, Consiliul Concurenţei a anunţat decizia de sancţionare a producătorilor de ciment cu amenzi raportate la cifra de afaceri a societăţilor, ştire care a fost preluată în mass-med

Alertă Meteo! Mai multe județe din țară, sub Cod Galben de viscol și ninsori! Recomandările pompierilor

Ziua Constanta acum 28 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică de COD GALBEN, ce vizează intensificări ale vântului și viscol. Potrivit IGSU, mâine 10 ianuarie, în intervalul orar 06:00 - 14:00, local și temporar vântul va prezenta inten

UPDATE - Elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg, într-o şcoală din Târgu Jiu/ Victima, transportată la spital/ ISJ anunţă că face o anchetă internă/ Copilul rănit, operat de urgenţă

News.ro acum 6 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma inci

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum 2 ore
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

UPDATE: Joseph Aoun, comandantul armatei, ales preşedinte al Libanului

News.ro acum 4 ore
Comandantul-şef al armatei libaneze, generalul Joseph Aoun, în vârstă de 61 de ani, a fost ales joi preşedinte al Libanului, în urma unui tur doi de scrutin, cu 99 dintre cele 128 de voturi ale deputaţilor, relatează AFP. Alegerea sa a avut loc în u

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 6 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 2 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

România construiește patru noi poduri peste Prut către Republica Moldova. Unde vor fi amplasate și în ce stadiu sunt proiectele

HotNews acum 4 ore
Patru noi poduri peste râul Prut vor fi construite de România, într-un efort de a îmbunătăți legăturile rutiere cu Republica Moldova. Joi a fost desemnată firma care va întocmi proiectele tehnice pentru fiecare din cele patru poduri. Unde vor fi amp

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV care provoacă îngrijorare în China este „o viroză banală”

Libertatea acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 9 ianuarie, într-o conferință de presă, că nu sunt motive de îngrijorare în rândul populației cu privire la virusul din China.

Crin Antonescu: Sunt aproape convins că această candidatură a mea va fi validată

Mediafax acum 4 ore
Crin Antonescu a vorbit despre posibilele sondaje de opinie comandate de PSD şi PNL, în vederea stabilirii unui candidat la alegerile prezidenţiale. „Întotdeauna o decizie până nu este luată are mai multe variante”, a spus el.

Vremea

București
acum

joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

8°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°