Active de peste 1,5 milioane de lei ce aparţin uneia dintre cele mai importante fabrici de zahăr din ţară, sunt vândute de Fiscul braşovean.
Prima licitaţie va avea loc pe 12 august şi vizează vânzarea clădirii administrative a societăţii braşovene.
Licitaţia va porni de la 295.000 de lei (fără TVA), preţul fiind înjumătăţit faţă de preţul de evaluare, după ce la anterioarele licitaţii nu s-a prezentat niciun cumpărător interesat.
Cea de-a doua licitaţie va avea loc pe 16 august şi vizează vânzarea unui teren de peste patru hectare şi a unor construcţii din localitatea Bod, preţul de pornire fiind de 1,265 milioane de lei fără TVA.
Preţul este de asemenea diminuat cu 25% faţă de cel de evaluare, după ce prima licitaţie nu a fost adjudecată.
Creditorii companiei sunt Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, care are de recuperat suma de 522.879 de lei şi Fiscul, care are de recuperat 529 de lei, anunţă bzb.ro.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: