Să recunoaştem: ne-am simţit bine – fiecare în singurătatea lui înconjurată de publicul cald, înduioşător de atent şi emoţionant prin fidelitate – la Bookfest-ul de anul acesta, cînd Humanitas şi-a aniversat 20 de ani de la înfiinţare printr-un jam session editorial pe măsura blazonului. Caseta cu 20 dintre cele mai îndrăgite cărţi ale Casei, noi volume de Andrei Pleşu (Note, stări, zile. 1968-2009), Gabriel Liiceanu (Întîlnire cu un necunoscut), Mircea Cărtărescu (Frumoasele străine şi Nimic), Horia-Roman Patapievici (Ultimul Culianu), romanul lui Dinu Pillat, Aşteptînd ceasul de apoi, editat după jumătate de veac de absenţă, apoi alte opţiuni ale Denisei Comănescu în „raftul“ ei de la Humanitas Fiction, dar şi ale Ioanei Pârvulescu (mai nou, ale Monei Antohi) în „Cartea de pe noptieră“, ca şi seria lansărilor de la galeria Galateca, de la Sibiu, în zilele Festivalului Internaţional de Teatru, apoi la Galaţi, Cluj ş.a.m.d.

Am citit pe nerăsuflate, chiar în acele zile toride, cartea lui Gabriel Liiceanu (a lui Andrei Pleşu fusese deja lansată cu puţin înaintea Tîrgului, dată fiind plecarea autorului în Germania) şi mi-am adus brusc aminte de lungile, plăcut-agitatele discuţii avute cu cîţiva buni prieteni pe la jumătatea anilor ’90, cînd am scris în suplimentul LA&I al Cotidianului un articol despre „omul deplin“ al interbelicului românesc, reîmplinit în fiinţa tandemului Pleşu-Liiceanu. Două energii extraordinare ce recompun – aproape halucinant, aş zice – idealul generaţiei ’27, cu nesaţiul Erlebnis-ului în toată cuprinderea cuvîntului, acel magnetic amestec de spiritual şi senzualitate, enciclopedism şi epicureism, conservatism şi liberalism, cu o strălucitoare europenitate bine ancorată în rînduiala autohtoniei, plus excelentul dozaj de Grund german, voluptate eseistică franceză şi ştaif britanic în cele social-politice.

Jurnalul de la Păltiniş p