Ministrul Turismului Elena Udrea a lansat astăzi, la Expoziţia Mondială de la Shanghai, noul solgan turistic al României „Explore the Carpathian Garden" („Explorează grădina carpatină"). Încă înainte de lansare au apărut informaţii pe bloguri că logo-ul turistic ar fi plagiat, mai exact frunza.
UPDATE Consorţiul de firme THR - Asesores en Turismo, Hoteleria y Recreacion SA şi Taylor Nelson Sofres, care au realizat logo-ul, au afirmat că, deocamdată, nu pot oferi detalii despre cum a fost realizat logo-ul brandului turistic al României pe motiv că au încheiat un contract de confidenţialitate cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. "Poziţia oficială a companiei în acest moment este că nicio parte a contractului cu Ministerul nu poate fi dezvăluită, indiferent că este vorba despre detaliile financiare sau de modul în care simbolul frunzei folosit în noul brand de ţară al României a fost creat", au declarat reprezentanţii firmei pentru adevarul.ro. Cercetarea şi crearea logoului au costat circa un milion de euro.
Potrivit blogului piticu.ro, firma care s-a ocupat de campanie "s-a inspirat" din logo-ul proiectului englezesc de autobuze ecologice Change Transport.
Potrivit aceluiaşi bloger, logo-ul ar putea fi luat şi de pe shutterstock.com, unde un abonament pentru 750 de poze costă 250 de dolari pe o lună. Astfel, imaginea cu frunza ar costa sub un dolar.
Aceeaşi frunză a fost folosită şi pe un banner într-o campanie publicitară a companiei Oltchim SA.
Noul logo turistic are ca element principal "frunza", reprezentând simbolul primordial al naturii, al prospeţimii şi al creşterii, fiind realizat pe un fond albastru care face trimitere spre turismul balnear şi de întreţinere. Potrivit unui comunicat transmis luni de Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, logoul este, din punct de vedere vizual, proaspăt, inspirat de