La sfârşitul lunii iulie 1990, conducerea Combinatului Siderurgic Galaţi a primit rapoartele economice pe semestrul I, prilej pentru a prezenta ziariştilor de la România liberă situaţia unităţii după căderea comunismului. Statistic, cifrele erau îmbucurătoare, întrucât pe semestrul I al anului 1990 rentabilitatea era de 2,4%.
Constantin Zaharia, şeful Serviciului planificare al Combinatului, le-a explicat însă gazetarilor că situaţia "roză" nu se datora bunului mers al lucrurilor de la începutul anului, ci încasării plăţilor pentru produsele livrate la sfârşitul lui 1989. De la 1 ianuarie 1990, situaţia fusese jalnică! Astfel, conform datelor primite recent, combinatul înregistrase 1,38% pierderi pentru fiecare 1.000 de lei producţie marfă. Deficitul total se ridica la 157 miliarde de lei!
Punctul critic se înregistrase în lunile ianuarie şi februarie, când producţia s-a situat la 65% faţă de perioada similară din 1989. În lunile de după Revoluţie, nimeni nu mai avea poftă de muncă - nici muncitorii de la Galaţi, dar nici angajaţii din industria extractivă care le furnizau materiile prime.
În aceste două luni, costurile de producţie pentru marfă în valoare de 1.000 de lei se ridicau la 1.059 de lei. În perioada martie-mai, situaţia se mai redresase, producţia ridicându-se la 90%-95% faţă de perioada similară a anului precedent.
Pierderile se estompaseră de asemenea, pentru marfă în valoare de 1.000 de lei cheltuindu-se 960 de lei. Însă începând cu luna iunie 1990, situaţia devenise dramatică din cauza mineriadei, care bulversase extracţia în Valea Jiului, şi a grevelor docherilor de la Constanţa şi Galaţi, care întârziau descărcarea minereurilor venite din import.
Întrucât se puseseră în slujba apărării poziţiei Guvernului postrevoluţionar, minerii din Valea Jiului obţinuseră tot felul de concesii privind dimin
