Avon România, cea mai mare companie de vânzări directe de cosmetice (prin intermediul catalogului) pe piaţa locală, încasează 45 mil. euro anual numai din mediul rural, potrivit conducerii companiei. Clienţii de la sat sunt un target mai puţin atins de retailerii tradiţionali din lipsa posibilităţilor de expansiune a celor din urmă, de aceea zona rurală are un potenţial de creştere uriaş.
"Aproximativ 40% din total sunt vânzările noastre în mediul rural. Profilul consumatorului nu diferă foarte mult de cel din mediul urban. Preferinţele de consum sunt aceleaşi. În plus, clientele au aceeaşi deschidere în a folosi canalele virtuale pentru comanda de cosmetice", a declarat pentru ZF Răzvan Diraţian, director comercial al Avon România şi Moldova, care a preluat, în a doua parte a anului trecut, operaţiunile locale de la Angela Creţu. În prezent, bugetul mediu lunar al unei gospodării din mediul rural pentru bunuri nealimentare ajunge la 370 de lei, în condiţiile în care o gospodărie de la oraş cheltuieşte 520 de lei pentru aceleaşi produse.
Compania de cosmetice a finalizat 2009 cu afaceri de 112,7 mil. euro (473,7 mil. lei), nivel aproape asemănător cu cel din 2008, calculat în euro, şi cu 14% mai mare, calculat în lei. Din 2008, Avon Cosmetics a început să facă tranziţia către modelul de business online, iar din 2009 toţi clienţii şi-au comandat produsele pe internet sau prin telefon. "Am lansat şi comanda prin SMS, ca un canal alternativ destinat în special zonelor rurale unde penetrarea internetului este destul de scăzută", spune Diraţian.
Avon România, cea mai mare companie de vânzări directe de cosmetice (prin intermediul catalogului) pe piaţa locală, încasează 45 mil. euro anual numai din mediul rural, potrivit conducerii companiei. Clienţii de la sat sunt un target mai puţin atins de retailerii tradiţionali din lipsa posibilităţilor de