Ungurii chiar o fac , cu o suprataxă usturătoare, dar pedepsirea băncilor a ajuns un refren la modă peste tot. Ei au provocat criza, ei să plătească, nu-i aşa? Dar cine sunt ei?
1. Sunt managerii care şi-au luat bonusuri magnifice pentru fiecare credit pe care îl dădeau şi acum nu reuşesc să-l recupereze. Trebuie ei pedepsiţi? Probabil că da, asta dacă n-au zburat deja. Cum? Banii care ajungeau în buzunarele lor trebuie să rămână în conturile băncii. Şi mai departe la stat? Aici devine complicat.
2. Acţionarii băncilor au şi ei o responsabilitate pentru că şi-au riscat banii pe acest model de afaceri. Însă riscurile au fost deja destul de mari: incapacitate de plată, fraudă etc. O taxă în plus sau orice formă prin care statul îşi bagă mâna în conturi era ultimul lucru de care aveau nevoie. Cu atât mai mult cu cât nici măcar nu sunt conturile lor.
3. Sunt conturile depunătorilor, convinşi cu greu să-şi ţină banii cu dobândă x pentru ca nişte necunoscuţi să-şi poată cumpăra televizor în rate cu dobândă x ori 2. Să nu ne facem vreo iluzie, ei şi împrumutaţii vor plăti fiecare taxă în plus. Dobânzi mai mici la depozite, dobânzi mai mari la credite, bani mai mulţi acasă la saltea şi mai puţine lucruri cumpărate pe credit. Poate că ultimul e un lucru bun.
Sau poate că nu. Într-adevăr, creditul a creat "iluzia bunăstării" iar ieşirea din această iluzie a stârnit criza. Poate că fără ea, creşterea ar fi fost lină şi constantă. Însă, la fel de bine, poate că fără ea creşterea n-ar fi fost deloc. Poate că fără bănci lumea ar putea părea un loc mai bun, însă înaintea de-a fi siguri de afirmaţia asta ar trebui să răspundem la câteva întrebări. De exemplu, unde se pot ţine economiile, pentru ce dobândă şi cine o plăteşte. Sau de unde poate obţine bani cineva care chiar are nevoie.
Răspunsul la primele două întrebări sugerează că întotdeauna va exista
