Franţa a fost, până de curând, cel mai apropiat partener al României, din ţările Uniunii Europene. Afinităţi între cei doi preşedinţi, dar în primul rând interese comune în diverse domenii comunitare (cum ar fi politica referitoare la agricultură), ne-au asigurat un sprijin fără precedent din partea Parisului. Unul dintre rezultatele acestei apropieri este faptul că un român se află în fruntea unui portofoliu foarte gras în Comisia Europeană: Dacian Cioloş, la agricultură. E drept, Cioloş e un apropiat al Franţei, dar este, totuşi, român.
Iată însă că acum s-a ajuns atât de departe, încât ministrul francez pentru afaceri europene, Pierre Lellouche, ne ameninţă că Franţa nu ne va sprijini pentru intrarea în zona Schengen. De ce? Din cauza ţigănelii dintre autorităţile române şi cele franceze, pe lângă problemele făcute chiar de romi în Franţa.
În luna februarie, francezii realizaseră în sfârşit faptul că trebuie să se implice şi ei în rezolvarea problemelor nomazilor care ajung pe teritoriul lor. Nu era suficient să îi trimiţi acasă cu câteva sute de euro în buzunar, pentru că nu făceai altceva, decât să îi instigi să se întoarcă. Ajungeau atunci la concluzia că trebuie să colaboreze cu românii pentru a-i reintegra în societate. Întâlnirile şi pupăturile de atunci dintre oficiali dădeau speranţe că problemele vor fi rezolvate.
A fost suficient, însă, un incident violent în centrul Franţei, pentru ca atitudinea francezilor să se schimbe radical. Nici măcar ministrul Baconschi, fostul ambasador apreciat de Paris, nu a mai putut să calmeze spiritele inflamate de la Paris, pe politicienii care trebuiau să dea socoteală propriilor cetăţeni sătui de infracţiunile romilor din România. Nu în ultimul rând, pentru puterea franceză, problema romilor este încă una din ghiulelele care i-ar putea trage în jos la alegeri, iar romii sunt o ţintă bună în campanii