Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alocutiunea prefectului Claudiu-Iorga Palaz cu prilejul Zilei Imnului National

Publicat in Ziua Constanta, joi 29 iulie 2010 ·

Alocutiunea prefectului Claudiu-Iorga Palaz

Excelenţele-Voastre,

Stimaţi invitaţi,

Onorată asistenţă,

În urmă cu o lună, mai exact pe 26 iunie, sărbătoream împreună, în acest loc, Ziua Drapelului Naţional, în cinstea primului decret al Guvernului de după Revoluţia Română din 1848, ce instituia tricolorul ca steag naţional. De aceeaşi perioadă istorică a neamului nostru este strâns legată şi sărbătoarea de astăzi, Ziua Imnului Naţional, când celebrăm cântecul-simbol al Revoluţiei de la 1848 - Deşteaptă-te române, a cărui forţă mobilizatoare nu şi-a alterat nicio clipă fermentul patriotic, timpul adâncindu-i albia în sufletul poporului român.

În zilele fierbinţi ale mişcării revoluţionare de la 1848, poemul „Un răsunet” al scriitorului Andrei Mureşanu s-a îngemănat cu muzica lui Anon Pann, intonându-se public pe 29 iulie 1848, la Râmnicu Vâlcea. Versurile înflăcărate şi melodia înălţătoare s-au propagat cu repeziciune în inimile şi în conştiinţa tuturor, devenind în scurt timp expresia eului colectiv, un adevărat imn naţional, simbol al unităţii revoluţiei, fredonat de întreaga suflare românească de-o parte şi de alta a Carpaţilor.

După înfrângerea revoluţiei paşoptiste, acest cântec a căpătat o semnificaţie patriotică şi mai accentuată, fapt care a dus la interzicerea sa, mai ales în Transilvania, Banat şi Bucovina. Compozitorii au găsit însă calea difuzării tacite, în diferite lucrări vocale şi instrumentale, iar toţi cei care simţeau şi gândeau româneşte l-au intonat în taină, păstrându-l ca pe o sfântă moştenire.

În momentele de răscruce ale neamului, la Războiul de Independenţă din 1877, în primul şi al doilea război mondial, Deşteaptă-te, române a insuflat curaj şi elan românilor, care l-au cântat în mod spontan, aşa cum s-a întâmplat şi peste decenii, pe 22 decembrie 1989, când a răsunat pe străzi, însoţind masele

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 3 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Oana Creţu, Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile pentru prezidenţiale (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 47 minute
Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan (independent) şi Constantin-Titian Filip (independent) şi-au depus candidaturile la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale. În noaptea de sâmbătă spre duminică, BEC a transmis că au fost depuse încă tr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum o ora
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 12 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 10 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 10 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°