Suporterii pregătesc o atmosferă incendiară pentru sîmbătă seara, una dintre surprize fiind prezenţa a zeci de tobe în Peluza Nord, la fel ca pe stadionul lui GalatasarayVezi cum arată echipamentul Stelei pentru sezonul 2010-2011! (video)
S-au vîndut deja 10.000 de bilete şi abonamente pentru meciul cu Craiova, organizatorii estimînd că partida se va disputa cu casa închisă
Temperatura creşte în Ghencea cu fiecare zi care trece şi se apropie startul meciului Steaua - Universitatea Craiova, programat sîmbătă seară, de la ora 20:00, în direct pe Digi Sport. Roş-albaştrii au pus ieri în vînzare biletele şi cu mai bine de două ore înaintea deschiderii caselor de la stadionul din Ghencea, peste 200 de fani aşteptau deja la coadă.
Mai sînt disponibile 14.000 de tichete
Pînă aseară, s-au vîndut aproape 6.000! Acestora li se adaugă cei 4.000 de abonaţi, care au acces pe baza abonamentului la acest meci, astfel că mai sînt disponibile ceva mai mult de jumătate din cele 24.000 de bilete tipărite. "Vom evolua cu casa închisă pentru că de obicei în preziua şi în ziua jocului vindeam cele mai multe bilete. Cu siguranţă, sîmbătă la ora 20:00 nu se vor mai găsi tichete", a declarat un şef al Stelei.
Atmosferă incendiară, ca la Galatasaray
Pe lîngă faptul că stadionul va fi arhiplin, suporterii pregătesc şi o altă mare surpriză. "Atmosfera va fi incendiară, exact ca la meciurile de la Istanbul, mai ales pe stadionul lui Galatasaray", a spus unul dintre liderii suporterilor. Marea noutate va consta în faptul că în Peluza Nord vor fi amplasate zeci de tobe de mari dimensiuni, chiar la baza peluzei, aşa cum se petrece pe Ali Sami Yen, arena Galatei. "Avem pregătite şi alte surprize, chiar şi o coregrafie interesantă, însă pe acestea le veţi vedea la meci", a adăugat fanul Stelei.
"Aştept un stadion plin s