Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a ieşit retailerul Flanco din insolvenţă

Publicat in Adevarul, joi 29 iulie 2010 ·

Prin planul de reorganizare, retailerul de produse electronice şi electrocasnice a reuşit o scădere a costurilor operaţionale lunare de la şapte milioane de lei la doar patru milioane de lei. În decembrie 2009, Flanco cerea insolvenţa, vânzările fiind cu 50% mai mici faţă de noiembrie, şi a ales să se reorganizeze, în detrimentul declarării falimentului.

Flanco este, cel puţin până acum, singura companie din România care a ieşit din insolvenţă. Retailerul a cerut insolvenţa în luna decembrie, când vânzările au scăzut cu 50% faţă de noiembrie. Tot atunci, furnizorii Flanco au luat decizia de a nu mai alimenta magazinele retailerului, reprezentanţii Flanco punând scăderea masivă din decembrie pe seama lipsei produselor de pe rafturi.

Citiţi şi:

Cine vrea să cumpere Flanco?

Flanco a reintrat pe profit din iunie

Reducerea drastică din ultima lună a anului a venit pe fondul unei perioade de aproape doi ani de afaceri fără profit: septembrie 2008-iunie 2010. În prezent, retailerul are datorii de aproximativ 23 de milioane de euro, la diverse companii, dar şi către bugetul de stat. Totuşi, ca parte a procesului de insolvenţă, creditorii vor putea recupera în total între 10 şi 14 milioane de euro, în funcţie de rezultatele financiare ale companiei în următorii trei ani.

A evitat falimentul la mustaţă

Grupul Flanco are în total datorii de 62 de milioane de euro. Tot ca urmare a procesului de insolvenţă, grupul a ajuns la o înţelegere prin care creditorii să poată recupera între 17 şi 19 milioane de euro. Retalierul a trecut de la pierderi de un milion de lei pe lună în ianuarie, la profit în iunie. Flanco avea 1.500 de angajaţi în 2008, a ajuns la 700 la sfârşitul lui 2009, iar ca parte a reorganizării s-a mai renunţat la alţi 200 de oameni anul acesta.

Suprafaţa netă de vânzare a scăzut şi ea de la 45.000 de metri pătraţi la fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 3 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 15 minute
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum 40 minute
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°